Deputatul Gheorghe Șoldan, la Fălticeni, alături de primarul Cătălin Coman: Fălticenenii își doresc o echipă social-democrată puternică la nivel local și județean.


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a fost, vineri, alături de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman, și de colegi din PSD în mijlocul fălticenenilor.

„A fost o ocazie numai bună să discutăm despre planurile de dezvoltare a municipiului și a județului, despre nevoile și așteptările oamenilor. Municipiul Fălticeni s-a dezvoltat mult în ultimii ani datorită implicării și eforturilor constante ale primarului Coman, un lider iubit și respectat de comunitate pentru realizările sale”, a spus candidatul PSD.

Gheorghe Șoldan a amintit că sub administrația primarului Cătălin Coman municipiul Fălticeni a cunoscut o transformare semnificativă, de la modernizarea infrastructurii, investiții în educație, sănătate, cultură, agrement, sport.

„Nevoia de o variantă ocolitoare pentru Fălticeni este evidentă și face parte din planurile noastre. Acest proiect important va contribui la fluidizarea traficului, reducerea poluării și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, a spus Șoldan.

El și-a exprimat convingerea că împreună cu Cătălin Coman în echipa sa vor putea realiza multe proiecte care să transforme Fălticeniul în următorul mandat, 2024-2028.

„Colaborarea noastră strânsă și viziunea comună pentru dezvoltare vor aduce schimbările de care acest oraș are nevoie. Mesajele oamenilor pe care i-am întâlnit astăzi au fost de susținere și de încurajare. Fălticenenii își doresc o echipă social-democrată puternică la nivel local și județean. Haideți să construim împreună pentru Fălticeni și pentru județul Suceava!”, a transmis, cu încredere, Gheorghe Șoldan.

Comandat de PSD FILIALA Suceava, cod AEP 21240002


Intră acum și în grupul de