Acoperișul unei case a luat foc la Fălticeni după ce proprietarul a făcut improvizații la horn pentru a-și afuma preparate din carne


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit duminică dimineața la acoperișul unei locuințe din municipiul Fălticeni, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni care au stins flăcările.

În urma intervenției s-a constatat că incendiul s-a declanșat în podul casei, ca urmare a unei improvizații realizate de proprietar care și-a modificat hornul scoțând câteva cărămizi pentru a permite fumului să ajungă în pod, unde avea produse din carne puse la afumat. Din această cauză, câteva scântei din horn au aprins structura din lemn a podului, iar flăcările s-au extins la acoperiș.

Incendiul a fost lichidat rapid, limitând pagubele la aproximativ 2 metri pătrați de acoperiș. Din fericire, nu au existat victime, iar locuințele învecinate nu au fost afectate. Prejudiciul material a fost estimat la 500 de lei.

În acest caz Poliția a întocmit un dosar penal pentru „distrugere din culpă”.


Intră acum și în grupul de