Bărbat de 63 de ani, arestat preventiv de Judecătoria Fălticen pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis


Intră acum și în grupul de

Judecătoria Fălticeni a dispus, la data de 27 martie 2025, arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului D.V., în vârstă de 63 de ani, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Decizia vine după ce, tot pe 27 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, faptele au avut loc pe 24 martie 2025, în jurul orei 18:20, pe DN2E85, în afara localității Bunești, județul Suceava.

Inculpatul D.V., care avea permisul de conducere anulat în urma unei condamnări anterioare de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni rutiere, a condus un autoturism Dacia Logan sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 2,17‰ în sânge (conform primei probe recoltate la ora 19:05). Pe traseul dintre Fălticeni și Suceava, acesta a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanțul de pe partea dreaptă a drumului, provocând doar pagube materiale.

Instanța a considerat că gravitatea faptelor, starea de recidivă și pericolul pentru siguranța publică justifică măsura arestării preventive. Inculpatul rămâne în custodia autorităților pentru următoarele 30 de zile, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Intră acum și în grupul de