Deputatul Alexandru Băișanu(Forța Națională): Nu voi vota Guvernul Câțu pentru că e mai slab decât cel al PSD și format din „slugi perfecte”. De hoți mai poți scăpa, că îi ia DNA, dar de proști nu te mai scapă nimeni//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Partidului Forța Națională, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a declarat, sâmbătă, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că nu va vota Guvernul Câțu pentru că este format din persoane care nu au nicio legătură cu interesul țării și care sunt „slugi perfecte”

„Domnul Câțu am observat că a lucrat pe afară, că a făcut, că a dres, că are experiență în bănci undeva prin Australia, prin Noua Zeelandă, pe unde a lucrat el. Asta îmi spune un singur lucru: că omul ăsta a fost plăti de afară, a fost creat de cei de afară și trimis în țară pentru a ocupa funcții și pentru a întoarce niște favoruri care s-au făcut cândva”, a spus Băișanu.

El a mai declarat că există o pleiadă de tineri politicieni care au primit, nu de la statul român, ci de la alte instituții europene sau mondiale, niște burse, niște bani, pentru a face studii afară și acum se întorc pe poziții cheie.

„Guvernul tehnocrat, de exemplu, cel pe care ni l-a oferit USR, erau toți, unu și unu, din această zonă foarte interesantă, foarte drăguță, a ONG-urilor, de parcă aceste ONG-uri trăiesc cu bani de la Doamne Doamne. ONG-urile astea trăiesc cu bani de la grupuri de interese, chiar multinaționale, care joacă pe piață într-un fel sau altul”, a spus Băișanu.

El a reamintit că existau trei tipuri de ONG-uri care se băteau cine să scoată sau nu gazul de la Pungești la Vaslui, rușii sau americanii.

Alexandru Băișanu a arătat că Guvernul propus de PNL este mai slab decât cel al PSD.

„Este un guvern slab, aș putea spune mai slab decât Guvernul PSD care avea și el oameni care nu aveau ce căuta acolo. De hoți mai poți scăpa, că îi ia DNA, dar de proști nu te mai scapă nimeni și asta e drama României că a avut în funcții slugile altora care nu s-au băgat în față care au executat perfect exact ceea ce li s-a spus indiferent dacă li s-a cerut să-și vândă țara. Au făcut-o fără să crâcnească”, a spus deputatul sucevean.

Băișanu a exemplificat cu situația Companiei Naționale a Uraniului care se închide, se desființează și lasă loc unei firme canadiene care să exporte și noi să importăm uraniu, deși noi avem uraniu în țară.

El a mai arătat că o altă situație gravă este cea de la Roșia Montana unde ministrul actual al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat ca Roșia Montană să intre în patrimoniul mondial UNESCO, ceea ce va favoriza firma Gold Corporation să obțină 4,3 miliarde de euro despăgubiri după ce a dat statul român în judecată pentru că ar împiedica firma să extragă aurul de acolo.

Deputatul a spus că acum firma Gold Corporation nu are nicio justificare în cererea sa, dar prin includerea în patrimoniul UNESCO firma are o motivație să obțină despăgubiri.

El a arătat că în calitate de membru al delegației parlamentare române la UNESCO  a reușit să amâne  includerea Roșiei Montane în patrimoniul mondial până când procesul se va încheia, dar că actuala guvernare acționează în favoarea altor interese.

„Așa lucrează mai nou unii din afară. Vin, nu fac nimic, dau în judecată statul român și cu niște funcționari fac bani”, a spus Băișanu.

El a subliniat că evident că nu va vota Guvernul Câțu.


Intră acum și în grupul de