Deputatul PNL Ioan Balan: Moțiunea de cenzură anunțată de PSD arată iresponsabilitatea maximă a socialiștilor față de problemele majore cu care se confruntă țara


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL Ioan Balan și-a exprimat marți îngrijorarea că reprezentanții PSD și ai partidelor satelit se pregătesc pentru depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament și consideră că o criză politică declanșată de căderea Guvernului Orban ar agrava și mai puternic criza sanitară și economică.

”Pe perioada stării de urgență, liderii PSD și ai partidelor partenere n-au făcut nimic folositor ca să ajute populația și să o ajute să depășească momentele deosebit de grele. Dimpotrivă! Ei ori au dispărut cu totul din peisajul public ori au dat lecții pe la televiziuni ori au împiedicat acțiunile Guvernului, sfidând legea sau promovând acțiuni potrivnice intereselor noastre naționale. Acum, când Guvernul Orban a reușit să îndrepte toate erorile guvernărilor PSD și să facă situația gestionabilă la nivel național, liderii PSD au ieșit cu obrăznicie la suprafață și amenință că vor depune moțiune de cenzură pentru a demite Guvernul Orban, deși criza nu a trecut”, spune deputatul liberal.

El arată că oamenii trebuie să știe că în Parlament, PSD alături de aliații lor de conjunctură, cei mai mulți tot foști membri ai PSD, au format din nou o majoritate toxică pentru țară.

„Să nu-i credeți niciun moment când se vaită că ei sunt în opoziție, pentru că au toată puterea în Parlament și în loc să o folosească în interesul cetățenilor, o folosesc ori în interes personal, ori în scopuri politicianiste! Trebuie spus răspicat faptul că PSD poate să impună orice lege dorește, iar acțiunile Guvernului PNL depind de voturile din Parlament. De aceea măsuri bune luate de Guvernul Orban ajung să fie măcelărite prin voturile majorității strânse în jurul PSD! De fapt, nu ar fi pentru prima dată în istoria ultimilor 30 de ani când partidele de dreapta își asumă conducerea țării în cele mai dificile momente, de criză severă, reușesc să îndrepte țara după ani de guvernare dezastruoasă, demarează reforme ample și încep modernizarea țării, după care vine partidul-stat PSD și distruge tot ceea ce s-a făcut bun!”, a spus parlamentarul sucevean.

Ioan Balan, deputat PNL de Suceava, este convins că românii vor continua să aibă încredere în acțiunile Guvernului PNL și al administrațiilor locale responsabile și nu vor cădea în capcanele întinse de PSD:

”Am toată încrederea că, în ciuda demersurilor iresponsabile și ale promisiunilor mincinoase ale PSD, oamenii vor continua să susțină PNL. Guvernul PNL a luat cele mai bune măsuri posibile pentru a limita numărul de îmbolnăviri și a ajuta economia în momente dificile. Cei care critică PNL să facă orice fel comparație între țara noastră și statele dezvoltate din Uniunea Europeană și o să constate că s-au luat cele mai corecte măsuri. Și la nivel administrațiilor publice greu încercate, din Suceava, Hunedoara sau din Arad, președinții de consilii județene sau primarii de municipii liberali au dat dovadă de maximă responsabilitate și de implicare totală, motiv pentru care acum nu mai avem nici localități în carantină și nici lipsuri materiale în spitalele care tratează bolnavii afectați de virus. În timp ce Guvernul și aleșii locali ai PNL lucrează din zori și până la miezul nopții ca să găsească soluții la problemele din spitale, la neajunsurile din direcțiile de sănătate publică, la deficitul de personal medical și se coordonează ca să susțină investițiile și să ajute economia, PSD are o singură prioritate! Să depună moțiune de cenzură și să arunce România într-o criză politică. N-am nicio îndoială că românii vor face diferența între câtă implicare în rezolvarea problemelor oamenilor a demonstrat PNL în aceste luni și cât de toxic continuă să fie PSD pentru țara noastră”, a conchis Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de