Intră acum și în grupul de
PMP Suceava a anunțat, joi, candidații formațiunii pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava și pentru funcția de primar al Sucevei.
Astfel, pentru funcția de primar al Sucevei va candida actualul viceprimar Marian Andronache, vicepreședinte național PMP.
El a spus că este pentru a doua oară în această ipostază de candidat la funcția de primar al Sucevei și că privind retrospectiv se întreabă când au trecut cei patru ani de la prima sa candidatură.
„După patru ani de politică am convingerea că pot să schimb ceva în politica suceveană, în administrația locală și după patru ani din postura de viceprimar, timp în care am fost aproape de nevoile sucevenilor am avut multe de învățat. Niciodată nu le știi pe toate. Nimeni nu le știe pe toate, chiar dacă unii cred că le știu pe toate. Din păcate, unii așa cred, dar nu este adevărat”, a spus Andronache.
El a menționat că în acești patru ani a învățat foarte multe despre ceea ce trebuie să facă un primar, dar mai ales ce nu are voie să facă un primar.
„Nu voi face promisiuni fără acoperire, eu nu o să promit sucevenilor telegondole, roți panoramice, săli polivalente, dar pot să promit sucevenilor că vor scăpa de noroi, că în Suceava nu vor mai exista parcări neasfaltate, nu vor mai exista străzi neasfaltate, străzi fără apă și canalizare”, a declarat Andronache.
El a mai afirmat că într-un oraș Suceava care se dorește european și într-o țară care aparține de UE, orașul Suceava trebuie să se transforme într-un oraș civilizat, menționând că mai sunt drumuri de pământ și locuințe fără apă și canalizare.
Marian Andronache a mai declarat că unul dintre proiectele sale din 2016, transferul Parcului Șipote, inima verde a orașului, la municipalitate este pe cale să se realizeze și că a fost luată în derâdere inițiativa sa pentru că era greu de realizat.
Viceprimarul a estimat că transferul parcului va fi realizat cel mai probabil în luna septembrie, înainte alegerilor locale.
El a mai declarat că municipiul Suceava trebuie să se dezvolte coerent și că această dezvoltare se poate face fără ca investițiile să stea la mila guvernului.
Totodată, Marian Andronache a declarat că este necesar și transferul celor circa 700 de hectare de teren aparținând Stațiunii de Cercetări Agricole pentru că pe aceste terenuri se face agricultură și că nu este normal ca în loc de proiecte de dezvoltare să fie făcută agricultură aproape de centrul orașului.
El a explicat că pe acest teren se poate realiza un parc industrial, pot fi construite locuințe pentru tineri, locuințe sociale, centru de îngrijire pentru bătrâni, spital de pediatrie.
„Avem nevoie de foarte multe investiții pentru care avem nevoie de locații”, a spus Andronache.
El a mai declarat că din platforma sa electorală de candidat de primar din 2016 au fost preluate de conducerea actuală circa 50 la sută din obiective.
Totodată, Marian Andronache a spus că sucevenii s-au săturat de aceeași politicieni din ultimii 20 de ani care se rotesc la conducerea administrației publice locale și că este convins că sucevenii își doresc altceva.
Intră acum și în grupul de