Deputatul PNL Ioan Bălan cere ministrului Mediului să prezinte planul de investiții pe programarea financiară europeană 2021-2027 pentru pentru eliminarea riscului de inundații și alunecări de teren în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, și-a exprimat marți încrederea că ministrul Mediului, Costel Alexe, va accesa proiecte cu finanțare europeană pentru lucrări de mediu care să elimine riscul de inundații și alunecări de teren și îl întreabă pe acesta care ar fi investițiile avute în vedere.

„În ultimii 30 de ani, protecția populației împotriva riscurilor generate de calamitățile naturale nu a reprezentat o prioritate pentru aproape niciun guvern. Din această cauză, anual, zeci de mii de gospodării sunt distruse de aluviuni și alunecări de teren, generând pentru cele mai multe dintre familii pierderi iremediabile sau chiar pierderi de vieți omenești. Și în cursul anului 2020 au fost afectate, cel puțin la nivelul județului Suceava, mai multe localități – Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Putna – pagubele fiind unele semnificative”, a arătat Ioan Bălan.

El susține că, din păcate, deși guvernele anterioare au avut la dispoziție fonduri europene nerambursabile consistente pentru a realiza investiții în infrastructura hidrografică și în amenajările specifice împotriva inundațiilor, acestea nu au promovat proiecte mature și fezabile, astfel încât localitățile aflate în risc să poată primi fonduri pentru asemenea lucrări.

Deputatul arată că având în vedere faptul că actualul ministru ar fi reușit deja să deblocheze cea mai mare parte a proiectelor abandonate la nivelul ministerului și luând în considerare că în prezent se află în proces de elaborare atât Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2021-2027, cât și structura Programelor Operaționale finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027, cere acestuia să prezinte planul de investiții în infrastructura specifică de mediu pentru eliminarea riscului de inundații și alunecări de teren propus pentru perioada 2021-2027.

Ioan Bălan solicită ministrului să precizeze care sunt localitățile sucevene cu istoric în producerea de inundații și alunecări de teren care vor beneficia în anii următori de finanțări consistente pentru construirea de amenajări împotriva inundațiilor și alunecărilor de teren și ce amenajări hidrografice are în intenție să programeze în următorul exercițiu financiar pentru principalele cursuri de apă din județul Suceava.


Intră acum și în grupul de