Cătălin Nechifor(Pro România): PSD și Marcel Ciolacu joacă „la cacealma” cu moțiunea de cenzură și înșeală speranțele românilor care sunt total dezamăgiți de guvernarea liberală pe care o văd ca fiind cea mai coruptă guvernare post-decembristă


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele național al Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că sesiunea extraordinară actuală nu este decât un joc de imagine al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și al PSD în condițiile în care românii așteaptă decizii ferme și înlocuirea actualului guvern liberal văzut ca cel mai corupt guvern post-decembrist.

„Din punctul meu de vedere, ceea ce face acum Marcel Ciolacu și PSD în același timp este doar dorința de a acapara un subiect mediatic fără să aibă fundament, fără să aibă substanță. Îl vedem aproape în fiecare seară discutând la televizor că vor depune moțiune de cenzură, că acesta ar fi obiectivul principal al acestei perioade, dar după care nu prea sunt soluții pentru că președintele Klaus Iohannis nu va numi premier nici de la PSD, nici de la UDMR, ci tot de la PNL”, a spus Nechifor.

El a explicat că potrivit Constituției României, o moțiune de cenzură poate fi depusă în condiții foarte precise și că dacă ar fi depusă o moțiune de cenzură în sesiunea extraordinară s-ar putea declanșa un conflict de natură constituțională.

Nechifor a spus că moțiunile de cenzură se pot depune în sesiunile ordinare sau când Guvernul își angajează răspunderea.

„În acest moment PSD joacă la cacealma. Domnul Ciolacu, din nefericire, pierde un moment foarte important. Dacă era să se depună moțiune de cenzură trebuia să fie în sesiune normală până la 1 iulie”, a spus Nechifor.

El consideră că liderul PSD, Marcel Ciolacu, își face campanie personală.

„La PSD sunt dificultăți din ce în ce mai mari. Mă uit și la București, sunt tabere, sunt interese, sunt grupări care susțin pe unii sau pe alții. Faptul că nu au făcut nici până acum congres îi aduce în situația de a intra în campanie electorală ușor șubreziți, fără o structură foarte clară, fără o conducere legitimă. Cred că domnul Ciolacu încearcă să capitalizeze personal, dând însă speranțe deșarte unor oameni care, așa cum arată și sondajele, sunt total dezamăgiți de guvernarea liberală. Astăzi aflăm că guvernarea liberală este văzută de români ca fiind cea mai coruptă guvernare post-decembristă și modul acesta trebuie tratat cumva, pentru că dacă stăm așa delăsători sau dacă vom aștepta să se aplice proceduri greșite care să conducă la blocaje în Parlament cred că nu este suficient”, a declarat Nechifor.

El a subliniat că Pro România și-a exprimat de mai multe ori poziția că votează demiterea Guvernului Orban, amintind că Pro România nu a votat învestirea acestui guvern care este la putere cu voturile PSD.   


Intră acum și în grupul de