Intră acum și în grupul de
Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, marți, o replică acidă senatorului PSD Ioan Stan, președinte al organizației județene PSD Suceava.
Flutur arată că nu-și explică de ce Ioan Stan critică guvernul liberal pentru că a alocat 15 milioane de lei Spitalului Fălticeni sau că a început lucrările la magistrala de gaz spre Vatra Dornei.
„Nu aștept să mă aplaudați pe mine sau Guvernul acesta, dar trebuie să fii complet depășit din punct de vedere politic, pentru că altfel nu-mi explic de ce să critici Guvernul și administrația liberală că a dat 15 milioane de lei Spitalului din Fălticeni, că au început lucrările la magistrala de gaz spre Vatra Dornei, că s-au aprobat deja indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Vămii Siret, că s-a deblocat proiectul apă-canal care a zăcut ani de zile în sertarele guvernării PSD, că au început lucrările la drumurile județene de pe Axa strategică Suceava – Iași, blocată ca urmare a efectelor Ordonanței de Urgență 114, că a crescut de 10 ori numărul de pasageri pe Aeroportul International ,,Ștefan cel Mare Suceava”, că s-au modernizat peste 300 de km se drumuri județene în ultimii ani, că a crescut substanțial numărul de turiști în județul Suceava, că s-au alocat fonduri pentru lucrările pe proiecte guvernamentale pentru toate localitățile, indiferent de culoarea politică a primarilor”, a declarat Flutur.
El a spus că decât să invoce „gura lumii”, mai bine ar trebui ca liderul PSD Suceava să caute răspunsuri pentru a explica sucevenilor de ce a îndatorat județul nostru cu peste 80 milioane Euro pe proiectul marca PSD Utilități și Mediu, la care sucevenii plătesc rate și dobânzi enorme fără a beneficia de gaz metan, sau de ce au prelungit la nesfârșit finalizarea șoselei de centură a Sucevei, dar și multe altele de acest fel.
„Guvernarea pesedistă a blocat județul Suceava, iar voi ca filială județeană ce ați făcut? Nimic, decât să vă manifestați ca o improvizată unitate turistică de primire pe furiș, de nici ai voștri de la centru nu știau dacă sunt la Sucevița sau în Hunedoara”, a spus Flutur.
Liderul liberal crede că „în logica” ultimelor declarații publice ieșiri, nu s-ar mira să vadă critici și la adresa președintelui Klaus Iohannis care a reușit să obțină la recentele negocieri o sumă incredibilă pentru Romania, 80 miliarde de euro, o sumă la care PSD nici nu putea să viseze, dat fiind credibilitatea dezastroasă a PSD în Europa.
Intră acum și în grupul de