Intră acum și în grupul de
Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, marți, că în ultima lună a avut discuții în județ, în fiecare localitate, cu locuitori, cu oameni de afaceri, cu primari pentru că a dorit să afle problemele reale ale sucevenilor, dincolo de cele pe care le cunoștea deja din prisma funcției de prefect.
„Dincolo de ceea ce am cunoscut, de ceea ce știu despre probelemele județului, dincolo de schimbările ce au intervenit în viața economică și socială, mi s-a confirmat faptul că la conducerea Consiliului Județean Suceava lucrurile mai degrabă bat pasul pe loc”, a spus Adomnicăi.
Ea a spus că în județ s-au înregistrat în această perioadă peste 40.000 de șomeri și că, din ceea ce știe, cifra crește.
„Peste 4000 de agenți economici au traversat o perioadă dificilă când a trebuit să ia decizii pentru ei, pentru afacerea lor, pentru oamenii pe care îi aveau angajați. Am constatat în acea perioadă în mod direct că peste 90 la sută dintre șomerii pentru care s-a solicitat șomajul tehnic aveau salariul de încadrare salariul minim pe economie”, a spus Mirela Adomnicăi.
Ea a subliniat că această situație a fost confirmată, recent, de un comunicat al Institutului Național de Statistică care plasează județul Suceava pe primul loc pentru cel mai mic salariu plătit pentru munca prestată de suceveni.
„Din discuțiile pe care le-am avut cu oamenii am tras o concluzie cât se poate de clară, cât se poate de certă în credința lor, că se îndreaptă acest județ într-o direcție greșită pentru că din județul Suceava ne pleacă investitorii pentru că în județul Suceava nu îndrăznesc să mai vină turiștii. Aceasta este situația reală pe care am constatat-o acum, la firul ierbii”, a spus Adomnicăi.
Ea a explicat că această situație pe care o traversează toți locuitorii județului nu se datorează unui accident nefericit, cum încearcă unii să acrediteze, ci este consecința a ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani în județul Suceava.
„Vorbim de un management defectuos, ineficient și arogant, iar pentru această situație cei vinovați trebuie să plătească. Am convingerea că în continuare vom avea puterea să vedem adevărul, vom putea să identificăm vinovații și să-i sancționăm, cel puțin prin vot, dacă nu și printr-un al mod prin care instituțiiile competente o vor face”, a spus Adomnicăi.
Ea a menționat că din discuțiile pe care le-a purtat cu oamenii, toată lumea vrea să se recunoască faptul că a fost o problemă, a fost o abordare greșită a managementului la nivelul județului. să fie stabiliți vinovații și să plătească.
„Aceasta a fost identificată ca soluția pentru însănătoșirea județului”, a mai spus Adomnicăi.
Intră acum și în grupul de