Intră acum și în grupul de
- Esența acțiunii actualei administrații se reduce la pavaj
- Administratia locala este practic sub ocupație clientelară
- Viața culturală a orașului este mediocră
- Suceava este un oraș deja foarte îngrămădit și haotic, cu ambuteiaje zilnice și o criză a locurilor de parcare
- Deși au pretins că vor să modernizeze Suceava, actualii administratori au o atitudine de conducători medievali
Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în urma întâlnirilor pe care le are cu sucevenii a constatat că așteptările acestora de la primar sunt mici și crede că s-a ajuns în această situație doar pentru că timp de 16 ani administrația locală suceveană le-a cerut sucevenilor să se mulțumească cu puțin și cu lucrări de o calitate îndoielnică.
Cușnir a organizat conferința de presă în apropierea sitului arheologic Curtea Domnească subliniind că administrația locală suceveană este indiferentă față de aceasta și că Muzeul de Istorie a depus proiecte pentru punerea în valoare încă din 2006/2007, iar târziu Primăria Suceava a descoperit ca are acest sit în inventar.
El a arătat că în ultima lună a discutat cu foarte mulți suceveni despre problemele pe care le au și a dat asigurări că în calitate de primar va încerca să le rezolve, dar că ceea ce a constatat cu durere este scepticismul sucevenilor și nivelul scăzut, chiar foarte scăzut de așteptare față de ceea ce trebuie să facă primarul și primăria pentru ei.
Esența acțiunii actualei administrații se reduce la pavaj
„Încercând să-mi explic această atitudine a oamenilor, m-am gândit la minciunile pe care administrația actuală sau cele trecute le-au spus de-a lungul timpului. Sucevenii nu mai au așteptări pentru că au fost mințiți de prea multe ori”, a spus Cușnir.
El a făcut o radiografie a actualei administrații sucevene arătând că lipsa de așteptări de la administrația locală corespunde de fapt modelului împământenit de actuala conducere a primăriei, care, de 16 ani, le-a cerut sucevenilor să se mulțumească cu puțin.
„Esența acțiunii actualei administrații se reduce la pavaj. Avem pavaj, deci primarul lucrează, deci primarul face. Deci, nu avem probleme. Acest model ar fi, poate, potrivit într-o comună ceva mai mare, dar este total nepotrivit pentru un oraș de dimensiunile și importanța Sucevei”, a spus Cușnir.
El a menționat că orice primar trebuie să se ocupe de administrarea treburilor publice și să afalteze străzi și trotuare, să construiască locuri de parcare, să amenajeze spații verzi și spații de joacă pentru copii, dar faptul că un primar a pavat o stradă sau a amenajat un spațiu de joacă nu spune însă prea multe despre eficiența acelui primar ci contează, în egală măsură, și cum a pavat sau cum a amenajat acel spațiu de joacă.
„Noi, sucevenii, ne mândrim că suntem bucovineni. Bucovina este un nume european al istoriei noastre. De ce atunci să nu pretindem de la administrația noastră locală nu doar să ne paveze străzile, ci să le paveze ca la Viena, ca în Europa? Oare sucevenii nu merită acest lucru? Oare sucevenii nu merită ca lucrurile să fie făcute bine? Eu sunt convins că merită, dar aceasta presupune că trebuie să începem să ne uităm cu mai multă exigență la ceea face primarul. Nu noi trebuie să ne coborâm la nivelul de execuție a lucrărilor pe care îl acceptă primăria, ci primarul trebuie să se ridice la nivelul nostru de așteptare privind felul în care trebuie să arate Suceava” a declarat Cușnir care s-a întrebat dacă este însă posibil, pentru un primar cu mentalitate de primar de comună, să se ridice la nivelul acestor de așteptări.
Liderul social-democrat sucevean a subliniat că și chiar dacă este făcută bine, activitatea unui primar nu se poate reduce la sarcinile strict administrative.
„Un primar nu este un simplu administrator, un om care umple găurile din asfalt, deși, desigur, trebuiesc facute și aceste lucruri. Primarul unui oraș ca Suceava trebuie în primul rând să aibă o viziune despre evoluția și organizarea comunității. El trebuie să facă totul pentru a asigura sucevenilor prezentul și viitorul vieții lor”, a adăugat Cușnir.
Administratia locala este practic sub ocupație clientelară
El a reiterat că au trecut deja 16 ani de când sucevenii nu mai au nici un fel de așteptări privind grija primăriei față de viața și viitorul lor, 16 ani de când văd în primărie doar o mașină de turnat asfalt de proastă calitate sau un ghișeu de încasat impozite prea mari și se întreabă dacă aici se oprește totul.
„După 1989, industria suceveană a căzut, iar în locul ei s-a dezvoltat micul comerț. În anii ’90 a fost epoca bazarului, urmată de epoca mall-urilor. Fosta platformă industrială a Sucevei a fost, practic, ocupată de mall-uri, care au cunoscut o dezvoltare destul de mare pe orizontală. Care este însă dimensiunea verticală a orașului nostru? Care sunt capacitățile noastre productive, fabricile și firmele noastre? Care este ponderea lor la bugetul local?”, a adăugat candidatul PSD.
El spune că potențialul investițional al Sucevei este departe de a fi atins și nu doar că nu a fost atins, dar nici măcar nu a fost folosit așa cum ar trebui astfel încât administrația locală rămâne în continuare cel mai mare angajator și așa se explică de ce, parte din administratia locala este practic sub ocupație clientelară.
„Controlând un mastodont administrativ, primarul nu are, practic, nici un interes să dezvolte investițiile pentru că astfel ar pierde controlul asupra resurselor orașului. În loc să găsească soluții pentru creșterea numărului locurilor de muncă, primăria a devenit o barieră în calea atragerii investițiilor și a creșterii locurilor de muncă”, a declarat Cușnir care a argumentat că în calitate de om care își desfășoară activitatea în mediul privat, știe foarte bine situația.
Viața culturală a orașului este mediocră
Mai mult, Dan Ioan Cușnir a arătat că de 16 ani urmărește capacitatea primarului de a produce iluzii, dar în același timp constată incapacitatea acestuia de digitalizare a primăriei.
„Cu această gândire de administrație de colhoz nu vom ajunge niciodată prea departe”, a menționat candidatul PSD la funcția de primar.
El consideră că o altă direcție de dezvoltare este cultura mai ales că Suceava este un oraș vechi, în care istoria și cultura se află la tot pasul.
„Cu toate acestea, viața culturală a orașului este mediocră din cauza neimplicării primăriei în privința asigurării unei oferte culturale veritabile pentru suceveni. Setea de cultură a sucevenilor este mare, ca dovadă participarea numeroasă la concerte și spectacole. Însă, așa cum avem străzi pavate, trebuie să trasăm și o rețea a culturii, care să ne hrănească și să ne unească sufletele”, a spus Cușnir.
El a explicat că Suceava are un teatru, dar că acesta va trebui să devină un teatru relevant la nivel zonal și național, dar că în același timp Suceava poate și trebuie să intre pe piața națională și internațională a festivalurilor, a concertelor și a culturii.
Dan Ioan Cușnir a subliniat și importanța dezvoltării vieții universitare a Sucevei care areo universitate ce și-a creat singură prestigiul.
El consideră că așa cum este un centru al turismului cultural și religios, Suceava poate deveni un hub al industriilor creative.
Totodată, Cușnir susține că Suceava trebuie să intre pe piața națională și internațională a turismului, dar și a industriilor creative pentru dezvoltarea culturală a tinerilor, e piața națională și internațională a sportului mai ales că are tradiție în multe sporturi care din pacate sunt subfinanțate și se desfășoară în condiții precare.
El crede că Suceava trebuie să reintre pe piața națională și internațională a locurilor de muncă bine platite, să reintre pe piața națională și internațională a orașelor frumoase în care ne place să trăim.
Suceava este un oraș deja foarte îngrămădit și haotic, cu ambuteiaje zilnice și o criză a locurilor de parcare
„Este însă posibil ca un primar cu mentalitatea de primar de comună să se ridice la nivelul acestor așteptări? După părerea mea (și foarte mulți suceveni au fost de acord cu mine), mandatul actualului primar este deja prea lung. A avut prea mult timp pentru a face prea puține lucruri pentru Suceava. Ceea ce nu a facut în 16 ani nu va putea face mâine! Promisiunile candidatului Ion Lungu oglindesc de fapt eșecurile și nerealizările timp de 16 ani ale fostului primar Ion Lungu!”, a declarat Cușnir.
El a precizat că au trecut 16 ani, în care administrația nici măcar nu și-a făcut timp să se plimbe prin oraș și să-l privească, iar în Suceava s-a construit imens, dar fără nici un plan.
„Este un oraș deja foarte îngrămădit și haotic, cu ambuteiaje zilnice și o criză a locurilor de parcare. Suceava nu are arhitect de ani buni – și asta se vede cu ochiul liber. Orașul are nevoie de un nou plan urbanistic și arhitectural, care să reflecte stadiul său actual de dezvoltare și să exprime direcțiile de dezvoltare în viitor. Suceava are nevoie de ordine. Orașul nu mai are un centru, dezvoltându-se haotic în toate direcțiile. Suceava are nevoie de un centru civic și istoric pe măsura importanței sale. Suceava are nevoie de reguli pentru ca regulile duc la ordine. Suceava are nevoie de viziune pentru ca viziunea duce la progres. Este însă posibil ca un primar cu mentalitate de primar de comună să se ridice la nivelul acestor așteptări?”, a întrebat Cușnir.
Deși au pretins că vor să modernizeze Suceava, actualii administratori au o atitudine de conducători medievali
El a arătat că au trecut 16 ani ai unei singure conduceri a primăriei, iar în 16 ani, această conducere a arătat sucevenilor ceea ce poate să facă și crede că e destul.
„Destul înseamnă destul! Cei care sunt lăsați prea mult timp în funcții publice își construiesc în jurul lor un sistem puternic. Practic, cu cât sunt lăsați mai mult timp, cu atât e mai greu să fie dați jos. Ei își construiesc acest sistem clientelar, în timp ce fac tot mai puține lucruri pentru comunitate. Inerția administrativă este semnul încremenirii administratorilor în proiectul lor personal, al cărui unic scop este deservirea unor interese private. Deși au pretins că vor să modernizeze Suceava, actualii administratori au o atitudine de conducători medievali. Ei conduc orașul cu mână de fier, fără transparență și fără să respecte prioritățile reale ale comunității”, a spus Cușnir.
El consideră că la Suceava este nevoie urgentă de o nouă administrație: modernă, dinamică, transparentă, deschisă către suceveni și că e timpul pentru Suceava și e timpul pentru suceveni.
Intră acum și în grupul de