Intră acum și în grupul de
Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că începe să devină realitate Autostrada A 7 Siret-Suceava-București.
„Am făcut multe demersuri, cel puțin în ultimii ani, pentru ca acest vis să înceapă să prindă contur. Ieri, CNAIR a anunțat câștigătorii licitațiilor pentru întocmirea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice. Mare bucurie! De aici încolo se intră în linie dreaptă”, a spus Flutur.
El a declarat că a avut, în cursul zilei, discuții cu ministrul Transporturilor și că tot tronsonul de la Ploiești la Siret se află, practic, în proiectare.
„Dacă vor fi sprijiniți de autoritățile locale și județene și am de gând, CJ Suceava și primăriile de pe traseu să pună umărul, să-i sprijinim pe cei care fac proiectarea, se poate scurta perioada celor 24 de luni”(cât e prevăzut SF și PT n.r.).
El a spus că CNAIR poartă discuții în momentul de față pentru contract-cadru pentru cadastru și expropiere pentru că lucrările acestea înseamnă despăgubiri către proprietarii terenurilor.
„De asemenea, se caută soluții ca această autostradă să fie finanțată pe acel program de reziliență al UE în cadrul celor 80 de miliarde de euro pe care România îi va primi începând de anul viitor. Pentru autostrăzi circa 16 miliarde. 1,8 miliarde ar fi autostrada Siret-Suceava-București”, a spus Flutur.
El a mai declarat că pentru el este foarte îmbucurător că acest traseu este agreat de Comisia Europeană, nu este scump și nu are porțiuni de restricții în arii protejate și situri.
„Am văzut că pe porțiunea Ploiești-Focșani proiectantul a terminat lucrarea cu câteva luni mai repede”, a spus președintele CJ Suceava adăugând că același lucru se poate întâmpla și la Suceava cu sprijinul autorităților locale și este categoric că se va întâmpla.
„Guvernul liberal a luptat pentru legătura Moldovei, a Bucovinei cu Capitala țării cum a luptat și luptă pentru legătura Bucovinei, a Sucevei, cu vestul României și cu Occidentul. De aceea, marile provocări pentru noi în perioada următoare sunt autostrada A 7 Siret-Suceava-București și Autostrada Nordului A 14 Suceava-Vatra Dornei-Dej-Satu Mare-Budapesta. Asta înseamnă dezvoltare și eu cred că trebuie să trecem de la faza de apă-canal-drumuri care, bineînțeles, vor continua, la autostrăzi pentru scoaterea din izolare a Bucovinei și a județului Suceava”, a conchis Flutur.
Intră acum și în grupul de