Gheorghe Flutur a identificat punctele cheie care trebuie rezolvate în municipiul Suceava: Fluidizarea traficului,a doua șosea de centură, extinderea orașului pe terenurile Stațiunii de Cercetări Agricole, zonă de agrement și în primul rând noi locuri de muncă în parcuri industriale


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a fost prezent la înscrierea candidaturii lui Ion Lungu pentru un nou mandat de primar i-a urat succes acestuia arătând că va fi în continuare alături de el și în viitorul mandat așa cum a fost și până acum.

El a spus că o mare prioritate a municipiului este fluidizarea traficului din municipiu și că se bucură că această problemă este în programul electoral al primarului Ion Lungu.

Flutur a mai spus că legătura municipiului Suceava cu celelalte zone turistice este fundamentală și a arătat că proiectul său de dezvoltare a stațiunii turistice Bucovina prevede introducerea unui tren din două în două ore, la început, spre Vatra Dornei cu plecare din Suceava.

„Va conecta Suceava de cea mai îndepărtată zonă a județului-Vatra Dornei. Va trebui să găsim parcări pentru că oamenii, dacă vin, pot să-și lase mașina și să plece la Vatra Dornei, sau la Câmpulung, sau la Humor, sau să rămână în Suceava și să descurajăm aglomerările de trafic de mașini”, a spus Flutur.

Ion Lungu depune oficial candidatura la Primarie

Primarul Ion Lungu își depune candidatura la Primarie

Gepostet von NewsBucovina.ro am Montag, 10. August 2020

Președintele Flutur a mai spus că este convins că se va putea discuta cu Stațiunea de cercetări agricole pentru a oferi terenuri pentru extinderea centrului orașului Suceava.

„Avem nevoie de spații pentru IT, pentru construcția de blocuri pentru că este o criză uriașă de spații în Suceava. Cred că putem găsi soluții pentru schimburi de terenuri”, a spus Flutur.

El a mai anunțat că în ceea ce privește Casa de Cultură din Suceava va cere noului Consiliu județean să aprobe un schimb cu Centrul Călinești care să fie transferat sindicatelor, iar Casa de cultură din Suceava să fie modernizată și întreținută pentru că e într-o stare deplorabilă

Flutur a spus că își dorește și extinderea zonelor de agrement și piste de biciclete spre Mitocu Dragomirnei.

„Cea mai mare provocare este legată de parcurile industriale. Mulți politicieni au vorbit de parcuri industriale. Suntem la început cu cel de la Salcea. Pentru perioada următoare, ca aerul ne trebuie locuri de muncă și astea pot fi făcute în parcuri industriale. Mai multă participare la târguri, expoziții, oameni de afaceri, cameră de comerț implicată USV pentru aducerea de investitori români, autohtoni, iar dacă e nevoie și străini pentru investiții în Suceava care poate deveni o zonă de dezvoltare puternică, aici, în nordul țării”, a spus Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de