Intră acum și în grupul de
Președintele PMP Suceava și candidat pentru funcția de primar al Sucevei a declarat că își dorește să transforme municipiul reședință de județ într-un oraș civilizat.
Marian Androanche a spus că nu mai vrea ca într-un municipiu reședință de județ să mai existe străzi de pământ, de balast sau parcări nemenajate.
„Trebuie să eradicăm sursa de noroi și de praf prin asfaltarea acestora, dar nu înainte de a asigura utilitățile necesare, apă, canal, gaz pe fiecare stradă”, a spus Andronache.
Candidatul PMP pentru Primăria Suceava a subliniat faptul că un alt deziderat pe care îl va realiza în calitate de primar va fi egalizarea dezvoltării cartierelor municipiului.
„Acest lucru se poate întâmpla prin atragerea de fonduri europene, astfel încât și cartierele Ițcani, Zamca, Burdujeni Sat să fie la nivelul celorlalte cartiere”, consideră Marian Andronache.
El a mai adăugat că vrea să facă din Suceava un oraș de nota 10, un oraș civilizat, educat, verde, sănătos, inteligent, curat, viu, sigur și eficient.
Candidatul PMP pentru Primăria Suceava a dat asigurări că pentru a atinge aceste obiective are deja pregătite toate proiectele necesare, dar și mai important este faptul că știe cum să le implementeze pentru a deveni realitate.
Intră acum și în grupul de