Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a răspuns, vineri, președintelui PSD, senatorul Ioan Stan, privind absența de la o dezbatere electorală, că ar fi participat la o dezbatere publică cu el dacă liderul PSD nu s-ar fi ascuns pe perioada campaniei electorale.
„Domnule Stan, de regulă ieșeați sâmbăta la ora 10. Probabil că v-au informat că este ultima zi de campanie și ați ieșit azi. Tare v-aș fi așteptat la o dezbatere publică pe dumneavoastră, dar v-ați ascuns”, a spus Flutur.
El a adăugat că evită să folosească vorbele pe care acesta le-ar merita pentru că este convins că le vor folosi, în curând, colegii din partid.
„În această campanie ați fost simplu purtător de cuvânt neinspirat – ca să fiu elegant – si veți rămâne în istoria propriului partid ca fiind liderul falimentar, acum fiind 5 localități în care nu s-a prins nimeni să candideze din parte PSD. Agenda mea zilnică este plină, nu este cazul să vă tot dau replici.Eu și muncesc, merg și la horă, dacă e cazul, dar dumneavoastră pe toate le faceți împiedicat”, a spus Flutur.
El i-a transmis lui Ioan Stan să aștepte rezultatul alegerilor
„Discutăm luni dimineață”, a conchis Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de