Intră acum și în grupul de
Organizația județeană PNL Suceava a validat, vineri, listele de candidați pentru alegerile parlamentare programate în 6 decembrie.
Potrivit deciziei de săptămâna trecută, pe liste vor rămâne actualii parlamentari.
Astfel, lista pentru Camera Deputaților va fi deschisă de deputatul Ioan Bălan, urmat de Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu și Dumitru Mihalescul.
Pe următorul loc va fi înscris secretarul general al PNL Suceava Viorel Seredenciuc, urmat, între alții de secretarul de stat Puiu Gelu, sau tânărul Ovidiu Hrițcu.
Lista pentru Senat va fi deschisă de senatorul Daniel Cadariu.
Pe următoarele poziții vor fi înscriși Cătălina Culipei, președinte al organizației județene de femei, prof. univ. Radu Pentiuc și Tudor Plăcintă.
PNL Suceava își propune ca la alegerile parlamentare să obțină jumătate din numărul de parlamentari din județ, respectiv cinci deputați și doi senatori.
Intră acum și în grupul de