Senatorul PSD Ioan Stan: PSD a votat legea prin care se deschid piețele, dar președintele Klaus Werner Iohannis amână promulgarea. E o măsură luată cu rea-credință pentru că lovește în producătorii locali//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că PSD a considerat că măsura de închidere a piețelor agroalimentare a fost una de rea-credință pentru că lovește în producătorii locali și că din acest motiv a fost adoptat un amendament la o lege care stipulează că piețele rămân deschise, dar cu păstrarea măsurilor de protecție sanitară, lege care însă nu este promulgată de președintele țării.

„Am considerat de rea-credință închiderea piețelor”, a spus Ioan Stan care a menționat că el merge destul de des în piață pentru că se ocupă de aprovizionarea familiei.

Senatorul PSD a spus că piețele sunt mai sigure „în condițiile în care în piețe nu există acea aglomerație ca la mall.

”Te duci la mall la fructe, îl ai pe vecinul lângă tine. În piață sunt nu știu câte tarabe”, a explicat senatorul.

El consideră că reaua-intenție este că se distruge producătorul român arătând că în piață sunt produse locale, caș, brânză, lapte, ouă, mere, în timp ce în supermarket sunt mere de import, din Chile, Polonia, Olanda, la fel cum și alte produse sunt importate, inclusiv preparatele din carne.

„PSD a făcut un amendament pentru a redeschide piețele respectându-se condițiile de purtare a măștii, distanțarea fizică, amendament care a trecut prin comisii și apoi a fost votat în plen. S-au abținut domnii de la PNL, PMP și USR”, a spus Ioan Stan.

El a arătat că după aprobare, legea trebuie promulgată de președinte dacă nu este contestată la Curtea Constituțională.

„Ei au mers pe mâna domnului Klaus Werner Iohannis care a spus că nu o promulgă. Și nu a promulgat-o”, a spus Stan care a menționat că președintele are la dispoziție 30 de zile.

Ioan Stan a arătat că deja producătorii au început protestele în fața sediului Guvernului după ce președintele țării a spus că „merge pe mâna Guvernului”.

„Cum să scoți producătorii afară din piețe? Cum să o scoți afară în frig pe bătrânica ce vine un mărar, o sfeclă roșie, poate un măr în prag de iarnă?” a întrebat senatorul sucevean.

Ioan Stan a explicat că PSD nu are acum alte arme legale la dispoziție pentru deschidere piețelor pentru că legea este la promulgare la președintele Klaus Werner Iohannis.


Intră acum și în grupul de