Deputatul PSD de Suceava George Șoldan: Asistăm la instalarea unui guvern prin impostură. Este un guvern care a fost deja respins de votul românilor din 6 decembrie


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan, secretar al Comsiei Economice din Camera Deputaților, a declarat, miercuri, că audierile candidaților pentru funcția de ministru în noul guvern sunt superficiale și doar vor să arate că se bifează o procedură și întrevede că vom avea un Guvern al dezastrului național, al sărăciei de nedescris.

„Cu puțin timp în urmă s-au încheiat audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului sau mai bine zis maratonul simulacrului de audieri a miniștrilor propuși pentru formarea Guvernului”, a spus Șoldan. El a menționat că a participat la audierea lui Virgil Popescu, propus pentru ministerul Energiei și a lui Claudiu Năsui, ministru propus pentru portofoliul Economiei, iar în ambele cazuri a votat împotrivă.

El a subliniat că la aceste audieri în loc de dezbateri serioase și aplicate, a asistat doar la discuții superficiale, pentru bifat o procedură.

„Acest guvern alcătuit pe genunchi, în disperarea de a guverna fără a ține cont de votul românilor, va fi Guvernul dezastrului național, al sărăciei de nedescris. Este inadmisibil să ajungă pentru vot în Parlament un guvern care a fost deja respins de votul românilor pe 6 decembrie”, a spus deputatul social-democrat sucevean.

El a menționat că a votat împotriva propunerilor de miniștri, iar pe cale de consecință nu va vota nici în plenul reunit al Parlamentului acest Guvern al unor partide care au pierdut alegerile și încrederea românilor. „Ca unul dintre cei mai tineri deputați din Parlamentul României și ca mulți alți tineri care vor perspective și măsuri economice concrete să-și facă un viitor în România, sunt dezamăgit de formarea unui guvern prin impostură. Cu oameni noi dar cu năravuri vechi, România va fi mereu o țară codașă a Uniunii Europene. Voi face tot ce depinde de mine în următorii 4 ani pentru ca alături de colegii din PSD să redăm speranța la siguranța zilei de mâine a românilor de acasă”, a conchis deputatul George Șoldan


Intră acum și în grupul de