Pentru că ne pasă! Asociația Casa lui Patrocle vrea să înceapă o campanie masivă de sterilizări în Suceava, Fălticeni, Gura Humorului și Siret, dar și să construiască un nou adăpost pentru animale//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Asociația Casa lui Patrocle-Animal Rescue intenționează ca din primăvara acestui an să lanseze o campanie masivă de sterilizări în municipiile Suceava și Fălticeni și în orașele Gura Humorului și Siret și a început o campanie de strângere de fonduri pe pagina de socializare a asociației.

Coordonatorul asociației, Roxana Ciornei, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că voluntarii asociației vor continua și în acest an să facem ceea ce am făcut și să ajute câinii a căror viață depinde de această asociație.

„Vom începe campanii de sterilizări ca să nu mai vedem pui abandonați prin oraș”, a arătat ea.

Roxana Ciornei a spus că prioritatea este campania masivă de sterilizări și că această campania de sterilizare va fi efectuată cu fondurile obținute din donații.

Ea a arătat că speră că, cu sprijinul sucevenilor, din luna martie să reușească mutarea într-un alt sediu și să poată să construiască un nou adăpost.

„Când vom ajunge pe punctul de a construi, există atâtea firme în Suceava care au sprijinit asociația care vor putea în continuare să ajute prin donații în materiale de construcție”, a spus Ciornei.

Ea a explicat că deja de șase ani asociația Casa lui Patrocle funcționează pe baza unor donații private și nu a primit fonduri publice pentru activitatea pe care o desfășoară și că oamenii care sprijină asociația văd un rezultat al activității membrilor asociației și ajută în continuare.

„Nu avem niciun fond european sau local pentru câinii comunitari”, a spus Ciornei.

Ea a arătat că pentru hrana animalelor îngrijite de asociație, este nevoie lunar de aproximativ trei tone de mâncare la care se adaugă mâncarea specială pentru animalele în vârstă, cele cu diferite probleme și pentru puii de câine.

„Lumea ne sprijină și cumpără mâncare online, iar fabrica ne trimite mâncarea direct aici”, a explicat Ciornei.

Membrii asociației spun că mai au nevoie de fonduri pentru achitarea tratamentelor făcute animalelor, mai ales că sunt clienți permanenți ai cabinetelor veterinare.

„Avem facturi de mii de euro pe lună”, a spus Ciornei făcând referire la tratamentele medicale.

Vezi mai multe în reportajul de la adăpostul administrat de această asociație.

Pentru că ne pasă – Subiectul Zilei de la Casa lui Patrocle!

Un reportaj de suflet realizat la minus 17 grade! La un sfert de ora depărtare de Suceava! La Casa lui Patrocle!

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 19 ianuarie 2021

Intră acum și în grupul de