Deputatul Ioan Bălan deplânge soarta fermierilor români care abia subzistă de la un an la altul și a anunțat că va milita în Parlament pentru ca fondurile europene să fie direcționate către zonele mai puțin dezvoltate ale țării și către mediul rural


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a deplâns, într-un discurs în Parlament situația fermierilor români arătând că aceștia, în ciuda eforturilor pe care le fac, abia subzistă de la un an la altul din lipsa de investiții care să le aducă valoare mai mare produselor lor.

„România are un potențial agricol deosebit, lucru reflectat în ultimii ani de producțiile tot mai mari înregistrate de harnicii fermieri români. Aceștia s-au străduit să-și cumpere tractoare, să aducă apa de irigații la capătul tarlalei, să își construiască depozite și silozuri, să cumpere semințe mai bune, în mare parte din buzunarul lor sau din câștigurile obținute prin munca familiilor lor. Cu toate acestea, ei nu prosperă, ci abia subzistă de la un an la altul”, a declarat Ioan Bălan.

El le-a spus parlamentarilor că dacă privesc atent în economie, nu au cum să nu observe că deficitul comercial al țării crește în fiecare an, contribuția cea mai puternică la dezechilibrul dintre exporturi și importuri având-o chiar produsele agro-alimentare.

„O țară cu asemenea potențial care a ajuns să importe mâncare pentru cetățenii săi este rezultatul examenului pe care l-au picat toate guvernele din ultimele trei decenii. Cu toții au știut că la originea acestui fenomen nedorit se află lipsa capacităților de procesare a producțiilor agricole și incapacitatea micilor fermieri de a putea să pună singuri pe picioare asemenea capacități”, a afirmat Ioan Bălan.

Deputatul sucevean a explicat că fermierul român vinde ieftin grâul, pentru că nu are de ales, când ar putea să vândă paste făinoase, biscuiți sau alte produse cu valoare adăugată mare.

„Pe de altă parte, producția noastră merge la export, unde este procesată și ni se întoarce în marile magazine, la prețuri consistente, asigurând câștiguri mari pentru procesatorii străini. Pentru această situație nedorită, vinovate sunt guvernele noastre din ultimii 30 de ani, care nu au sprijinit producătorii români din agricultură, astfel încât să-și cumpere echipamente, să creeze locuri de muncă pentru tineri, să deschidă mici fabrici în mediul rural și să poată exporta dulceață, nu fructe, pastă de tomate, nu roșii, mezeluri de calitate și nu carcase de animale”, a mai spus parlamentarul liberal.

Ioan Bălan a recunoscut că pentru mediul rural, pentru oamenii care lucrează în agricultură statul român a promis mult și a făcut destul de puțin.

„ În satele românești șomajul e mare, chiar în condițiile în care tinerii sunt tot mai puțini și populația tot mai îmbătrânită. Toate statele europene au traversat o asemenea provocare, însă au găsit soluții sustenabile de modernizare și de dezvoltare a mediului rural”, a subliniat deputatul.

Liderul liberal a mai declarat că pentru România urmează o perioadă financiară deosebit de favorabilă, în condițiile în care Guvernul PNL și Președintele României au reușit să obțină fonduri de peste 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea țării.

„Aceste fonduri nerambursabile vor veni în România numai dacă vom fi capabili să propunem Comisiei Europene proiecte și programe mature, care să conducă la modernizarea țării și la relansarea și consolidarea activităților economice. Voi milita în Parlamentul României pentru ca aceste fonduri să meargă prioritar către zonele mai puțin dezvoltate ale țării și către mediul rural”, a spus Ioan Bălan.

 Parlamentarul sucevean a menționat că românii sunt în toate colțurile țării, nu doar în zonele în care astăzi dezvoltarea este ridicată, chiar comparabilă cu cea europeană.

„Dacă fermierii moldoveni ar putea să proceseze legumele, fructele, produsele de origine animală și să le vândă în țară și la export, la prețuri bune, atunci, cu siguranță, vom putea vorbi și la noi despre prosperitate. Dacă în mediul rural moldovenesc vom găsi mici făbricuțe de conserve de fructe și legume, unități de panificație și producție de paste făinoase, de brânzeturi sau de produse ale industriei ușoare, am convingerea că tinerii noștri nu se vor mai lupta să meargă la mii de km distanță ca să-și caute un loc de muncă bine plătit prin statele europene. Dacă Moldova va avea o infrastructură solidă de transporturi, atunci distanțele ar fi mai mici, efortul mai mic și standardul de viață al oamenilor mai ridicat”, a conchis Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de