Senatorul PSD Ioan Stan spune că nu sunt prinse la finanțare în bugetul pe 2021 proiectele pe care PNL le promitea în campanie: Am depus amendamente pentru șoselele ocolitoare, tot ce înseamnă apă-canal, drumuri comunale, cămine, școli, grădinițe, creșe.


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că actuala guvernare nu va face nimic din ceea ce a promis în campania electorală și că deja se vede în proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 că nu au inclus la finanțare proiectele pe care și le asumau în campania electorală.

„Cu emoție am așteptat acest buget. L-am răsfoit cap-coadă. Am intrat și pe anexe și pe tot ce mai există acolo. Ne-am uitat în primul rând la promisiunile care au fost făcute în campania electorală la locale”, a spus Ioan Stan.

El a arătat că s-a preocupat să vadă dacă există finanțare pentru centurile ocolitoare.

„Ne-au spus că vor face centuri la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Fălticeni. Înainte de proiectul de buget s-a făcut o declarație de liderii PNL Suceava că de fapt nu vor apărea în buget pentru că CNAIR și Consiliul Județean au hotărât să revină toate Consiliului Județean care le va duce la bun sfârșit prin Programul Național de Redresare și Reziliență.Am văzut ieri că un senator de USR și o deputată de PNL că aceste centuri vor fi prinse în Autostrada Nordului. (…) Dacă ne luăm după ei, când se vor face aceste autostrăzi, ne prinde 2030”, a spus Ioan Stan.

El este convins că actuala guvernare nu are în vedere să realizeze aceste centuri ocolitoare.

„La Fălticeni, dacă vă aduceți aminte, domnul Flutur și primarul Fălticeniului au spus: Aici vom face centura Fălticeniului. Nici nu-i prinsă domnule! Nici nu se mai pomenește de lucrul acesta”, a declarat senatorul.

Ioan Stan a precizat că unul dintre amendamentele depuse de parlamentarii PSD de Suceava vizează asigurarea finanțării centurilor.

„Tabăra de la Bucșoaia, Aeroportul de la Floreni. Nu erau teme de campanie? Sau vor fi amânate pentru următoarea campania?”, a întrebat Ioan Stan.

El a arătat că parlamentarii PSD Suceava au depus amendamente pentru tot ce înseamnă apă-canal, drumuri comunale, cămine, școli, grădinițe, creșe.

„În bugetul județului am văzut că le-a tăiat 6,1 milioane de lei de la drumuri județene. Guvernul PSD a dat numai prin PNDL II, 230 de milioane de lei pentru drumurile județene și sunt drumuri care nu au început nici acum, Mălini-Borșa, Panaci-Bilbor. După doi-trei ani după ce au primit banii, nu au început nici acum. Probabil că au puține șanse ca aceste drumuri să fie duse la bun sfârșit”, a spus senatorul Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de