Ioan Bălan îl întreabă pe ministrul Mediului ce proiecte prevede pentru eliminarea riscurilor la inundații în regiunea Nord Est în condițiile în care România va avea 12 miliarde de euro de la UE pentru investiții în domeniul mediului


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a cerut, miercuri, în Parlament, ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, să prezinte lista de proiecte urgente pentru eliminarea riscurilor la inundații în regiunea Nord Est în condițiile în care vor fi alocări de circa 12 miliarde de euro pentru investiții de mediu.

„În următorii ani, România beneficiază de alocări financiare fără precedent pentru investiții în domneniul mediului, atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Cumulat, putem să vorbim despre o finanțare nerambursabilă de peste 12 miliarde de euro, care trebuie să conducă la o creștere substanțială a calității vieții, prin politici durabile de mediu”, arată Ioan Bălan.

El a spus că una dintre problemele care necesită rezolvare de urgență la nivelul Regiunii de Nord-Est o reprezintă necesitatea susținerii financiare a unor ample investiții care să conducă la prevenirea riscului inundaţiilor.

Ioan Bălan a menționat că, din păcate, interesul scăzut al guvernelor de până în anul 2019 în a susține financiar investiții consistente la nivelul bazinelor hidrografice din zona Moldovei, genereză, atât toamna, dar, mai ales, primăvara, inundații și pagube pentru sute și chiar mii de gospodării.

„Mai mult decât atât, pagube consistente sunt înregistrate și de fermierii ale căror culturi sunt inundate, pentru că se află în proximitatea bazinelor hidrografice fără diguri de protecție sau fără consolidări de maluri”, a adăugat parlamentarul liberal.

Ioan Bălan îi cere ministrului, având în vedere oportunitățile financiare nerambursabile pe care România le are la dispoziție pe termen scurt și mediu, să precizeze ce proiecte specifice de investiții intenționează să susțină în perioada imediat următoare, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, pentru prevenirea și chiar eliminarea riscului de inundații în bazinele hidrografice din Regiunea de Nord-Est.

Mai mult, liderul liberal vrea să afle, în condițiile în care mai multe autorități ale administrației publice locale și-au exprimat interesul expres de a elabora proiecte pentru construirea de elemente de infrastructură pentru prevenirea inundațiilor, dacă ministrul are aveți în vedere să lansați apeluri pentru selecția de proiecte din fondurile disponibile prin PNRR și bugetul multianual al Uniunii Europene.


Intră acum și în grupul de