Intră acum și în grupul de
Președintele executiv al PPU (social-liberal), Daniel Ionașcu, a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă că Alexandru Băișanu, candidat al partidului la alegerile locale și parlamentare și fost președinte al organizației județene Suceava nu mai deține nicio funcție în partid.
„Am aflat din presă despre unele acuzații cu caracter penal la adresa domnului Alexandru Băișanu, membru al PPU (social-liberal), cercetat într-un dosar de procurorii suceveni.
Vrem să precizăm că, în situația în care acesta va fi găsit vinovat de o instanță judecătorească, statutul domniei sale în partid va fi dezbătut în cadrul Biroului Executiv al PPU (social-liberal).
Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că domnul Alexandru Băișanu nu are nicio funcție de conducere în partidul nostru, fiind doar membru al filialei Suceava”, se arată în comunicatul semnat de Daniel Ionașcu.
Reamintim că fostul deputat Alexandru Băișanu a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de șantaj de un fost asociat în dezvoltarea unui centru de echitație pe un teren din apropierea unui iaz, luciu de apă pe care petentul îl are în administrare în urma unei licitații.
Acesta îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ținut de cuvânt în ceea ce privește realizarea investiției și că l-a determinat să investească mari sume de bani pentru a achiziționa terenul din zona iazului și a înființa centrul de echitație din Ipotești și că a și întreținut îngrijirea cailor, iar acum fostul parlamentar nu i-ar returna sumele investite și că i-ar fi spus că îi plătește datoriile dacă îi va ceda și iazul.
Bărbatul mai susține că din luna mai i-a fost interzis accesul pe terenul fermei și că a fost amenințat de Băișanu cu acte de violență și chiar că are puterea să-l trimită la închisoare.
Intră acum și în grupul de