Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a criticat, miercuri, prestația pe care au avut-o miniștri USR PLUS la guvernare și consideră că singura soluție pentru ieșirea din criza politică actuală sunt alegerile anticipate.
„După ce au văzut că nu le merge să se folosească de PSD pentru a rămâne la guvernare în condițiile lor, cei de la USRPLUS recurg la o nouă escrocherie. Își retrag miniștrii, simulând că ies de la guvernare, dar îi păstrează în funcțiile bănoase și de putere pe secretarii de stat, șefii de instituții, prefecții, directorii de deconcentrate, etc. Altfel spus, aplică rețeta care i-a consacrat. Practic încearcă să-i prostească pe oameni în față, una zicând și alta făcând”, susține senatorul sucevean.
El arată că dacă PNL-iștii, în frunte cu premierul Cîțu, acceptă asta, înseamnă că tot acest balamuc politic nu e nimic altceva decât un blat ordinar pentru putere și pentru banii publici, iar în acest context, singura soluție reală, corectă, este cea susținută de PSD, respectiv alegerile anticipate.
„O dovadă că cei de la USR una zic și alta fac o reprezintă tocmai lipsa de realizări a ministerelor pe care aceștia le-au condus. Astfel avem 0 km de autostrăzi, 0,2% fonduri UE absorbite, 0% fonduri din PNRR, ultimul loc în UE la sprijinirea IMM-urilor și a economiei, eșec pe linie în reformarea sistemului de sănătate și la vaccinare, nimic notabil în justiție. Doar circ și scandal, acestea sunt singurile realizări notabile ale celor de la USRPLUS”, consideră Ioan Stan.
Președintele PSD Suceava spune că, de altfel, românii nu trebuie să uite că nici acum, după 6 luni de la termenul inițial, PNRR-ul României nu e adoptat la Bruxelles, iar absorbția fondurilor europene e dezastroasă, existând încă 14 miliarde de euro neconsumate, din exercițiul financiar 2014-2020.
„În Sănătate, pandemia a scăpat demult de sub control, vaccinarea e un dezastru iar România se află pe penultimul loc în Europa în privința procentului de persoane vaccinate. La justiție, nu s-a îndeplinit niciun angajament, nici desființarea SIIJ, nici modificarea legilor Justiției. În economie, mediul de afaceri a fost mințit, amăgit cu măsuri de sprijin niciodată aplicate. Aici trebui spus că măsura 2 a fost anulată, măsura 3 este subfinanțată, iar HORECA n-a primit nici acum banii promiși, în timp ce activitatea de susținere a exporturilor a fost subminată. Ca să nu mai discutăm despre „realizările” de la Transporturi, fiind notorii catastrofele feroviare, insolența și incompetența directorilor de companii de genul dlui Vizante, de la CFR Călători – puși de ministrul Drulă, precum și alte decizii. Ce putem zice… politica „cu ranga” nu ține loc de realizări, oricât ar vrea cei de la USRPLUS”, a concluzionat Ioan Stan.
Intră acum și în grupul de