Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a pledat, printr-o declarație politică în Parlament, pentru alegeri anticipate, subliniind că guvernanții PNL-PLUSR se sfâșie între ei cu așa voluptate că au uitat între timp până și grija de a ne explica deciziile pe care le iau în numele nostru.
„Zgomotul politic nu mai este un fundal sonor ce poate fi ignorat. Torente de venin, acuzații, imprecații și zoaie de culise au cuprins scena publică, iar consecințele luptei pentru putere din cele două partide, PNL si PLUSR au afectat viața de zi cu zi a fiecărui român. România este în fapt, neguvernată. PLUSR nu s-a decis dacă este la putere sau în opoziție. Radicalii de stânga (PLUSR) valsează, deocamdată timid, aparent de nevoie, cu radicalii de dreapta (AUR), iar PNL oferă cel mai grotesc spectacol al lipsei de responsabilitate”, spune deputatul social-democrat sucevean.
El a arătat că au explodat prețurile la gaze, la energia de orice fel si de aici un lanț de consecințe nefaste asupra traiului nostru.
„Există sute de mii de familii, deci milioane de oameni, care pur și simplu nu au resurse de a trăi la costurile pe care le-a ridicat guvernarea PNL-PLUSR. România este mai îndatorată ca oricând în trecut, economia este șubrezită, companiile sunt sufocate de criza economică suprapusă celei sanitare și celei politice. În așteptarea amăgitoare a PNRR-ului guvernul a uitat să acceseze alte fonduri UE aflate în așteptarea competențelor de a fi folosite, iar banii, atâția câți au fost, s-au alocat doar pe criterii mizerabil de politice, doar autorităților locale PNL-PLUSR”, a menționa Eugen Bejinariu.
El a constatat că „oameni slabi cu biografii profesionale găunoase” au fost promovați în funcții de decizie, iar administrația e mai politizată decât a fost vreodată.
„Guvernanții PNL-PLUSR se sfâșie între ei cu așa voluptate că au uitat între timp până și grija de a ne explica deciziile pe care le iau în numele nostru. Se încheie la sfârșitul acestei săptămâni competiția din PNL, se încheie apoi și competiția politică din interiorul PLUSR”, a mai declarat Eugen Bejinariu.
Parlamentarul sucevean a subliniat că românii au fost în aceste luni victime colaterale ale unui război sângeros pentru putere în cadrul celor doua partide cinice și iresponsabile.
„E doar o iluzie că cei care vor câștiga în cadrul fiecărui partid se vor apleca asupra priorităților noastre, e doar o iluzie că vom avea parte de liniște și guvernare eficientă. România este mai săracă și mai bolnavă după un an de guvernare PNL-PLUSR. Nici unul dintre cei care se prefigurează a conduce mai departe partidele puterii nu a dovedit că știe sau că îi pasă de oameni. Urmează o iarnă amară, cu facturi amețitoare, cu victime ale neputinței guvernanților de a gestiona pandemia, cu firme închise și oameni în agonie. Urmează să ne fie mai rău, înainte de a ști cum ne poate fi mai bine”, a mai spus parlamentarul sucevean.
Potrivit lui Bejinariu, cei care conduc astăzi România au sfidat votul românilor la alegerile precedente și s-au instalat prin joc politic murdar la putere.
„PSD a câștigat acele alegeri, noi trebuia să alcătuim guvernul și noi am fi știut, am fi putut, cum am știut și am putut de fiecare dată să generăm bunăstare. 80% din români socotesc acum că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Ar fi așadar legitim și înțelept pentru viața oamenilor să aibă loc alegeri anticipate. PSD le-ar câștiga, din nou, mai decis, mai elocvent și ne-am putea îndrepta către un trai mai liniștit, mai bun, mai sănătos”, a conchis deputatul Eugen Bejinariu.
Intră acum și în grupul de