Deputatul PNL Angelica Fădor spune că facturile la energie electrică și gaze naturale se vor compensa, iar PNL vrea și plafonarea prețurilor


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat, vineri, că Ordonanța de Urgență prin care se introduce schema de compensare pentru sezonul rece, ca urmare a creșterii prețurilor la energie și gaze natural va proteja cetățenii de creșterea prețurilor, dar că, în același timp, după ce va fi numit un nou guvern, PNL vrea să plafoneze prețurile la energie electrică și gaze naturale.

Parlamentarul liberal a spus că aproximativ 13 milioane de cetățeni vor beneficia de compensarea facturilor la electricitate, astfel încât să nu resimtă creșterea prețurilor și a explicat că clienții casnici, persoanele fizice al căror consum total de energie electrică se situează între 150 kwh și 1.000 kwh inclusiv, beneficiază de o compensare în sumă fixă de 0,21 lei/kwh aferentă acestui consum de energie electrică, iar prețul de referință luat în calcul pentru energia activă este 0,68 lei/kwh și include tarifele reglementate și TVA.

Ea a menționat că soluții similare sunt și pentru consumatorii de gaze naturale.

Astfel, la gaze naturale , compensația acordată de stat va fi de 25% din valoarea facturii aferente consumului, în cazul în care consumul total aferent acestei  este cuprins între 80 și 960 de metri cubi.

Aceste măsuri de compensare vor fi aplicate în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Mai mult, Angelica Fădor a spus că președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că plafonarea prețurilor la energie în România va fi o decizie luată în prima ședință de Guvern, după ce se va rezolva criza politică. Ea a arătat că premierul demis dorește plafonarea prețurilor la energie la prețurile actuale.


Intră acum și în grupul de