Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu care și-a încheiat, joi, mandatul de ministru al Culturii a mulțumit tuturor celor care au fost alături de el în acești doi ani de mandat.
„Au fost 2 ani cu multe încercări generate de pandemie, dar și cu multe obiective atinse, chiar dacă nu toate.De la înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sau depunerea dosarului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, la modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi la deschiderea către public a Muzeului Național Constantin Brâncuși și înființarea a două muzee – Muzeul Național Brătianu și Muzeului Ororilor Comunismului în România – am depus împreună cu oameni dedicați și buni profesioniști toate eforturile să conservăm și să promovăm patrimoniul cultural național”, a spus Gheorghiu.
El a subliniat că deblocarea unor situații care trenau de mulți ani a arătat că Ministerul Culturii poate să dezvolte România.
„Am reușit în acest mandat ca, după 12 ani, să deblocăm Achiziția de artă contemporană, care a avut loc în 2020, și să începem lucrările la data de 4 noiembrie 2021 la obiectivul de investiții «Consolidare, restaurare și amenajare Muzeul Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”, Casa memorială și Anexa», după 3 ani de la începerea procedurilor de achiziții publice”, a adăugat fostul ministru.
Bogdan Gheorghiu a menționat că un proiect la care ține foarte mult și la care mai sunt de făcut doar câțiva pași, este încheierea unui nou acord cu BDCE pentru opt obiective culturale, unde, ca sucevean, se bucură că a reușit să includă conacul Vârnav-Liteanu, din localitatea Liteni, care va deveni centru pentru restauratori.
Fostul ministru le mulțumește și colegilor miniștri care au înțeles rolul culturii în viața socială și economică a României și au susținut implementarea indemnizațiilor pentru cei care obțin venituri din dreptul de autor și drepturi conexe și care au permis includerea codurilor CAEN în schema de ajutor de stat pentru IMM-uri, PFA-uri și ONG-uri.
„Mai sunt obiective de atins în cultură, obiective de care întreaga Românie are nevoie și îi doresc, pe această cale, mult succes noului ministru Lucian Romașcanu, asigurându-l de întreg suportul pentru îndeplinirea programului de guvernare al Ministerului Culturii”, a transmis Bogdan Gheorghiu.
Intră acum și în grupul de