Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan consideră că propunerile făcute de instituțiile europene privind înlocuirea cuvântului „Crăciun” cu cel de „sărbătoare” pentru a nu deranja pe cei de alte religii este un sacrilegiu față de tradițiile de mii de ani ale românilor.
Întrebat cum se va aplica această recomandare în Bucovina și cum ar putea să fie redenumit programul deja tradițional „Crăciun în Bucovina”, Ioan Bălan a spus că nici nu este de gândit un asemenea scenariu.
„O fi gândit-o la Comisia Europeană pentru ei, la Bruxelles. Pentru noi, românii, pentru noi bucovinenii, un sacrilegiu mai mare nu există”, a declarat deputatul liberal sucevean.
El a arătat că este exclusă o asemenea abordare în țara noastră.
„Să nu vorbești de Crăciun, Nașterea Domnului Nostru Isus Hristos, sau de Paște, Învierea Domnului, este ceva de neconceput. Trebuie să le spunem celor de la Bruxelles că la noi, după 2000 de ani, aceste date fac parte din ADN-ul nostru”, a spus Ioan Bălan.
El a apreciat că „aceste minți netede” de la Bruxelles ar trebui să nu mai „intre cu bocancii” în ceea ce are poporul român mai sfânt ca sărbători.
„În loc să găsească soluții pentru crizele acestea medicale determinate de pandemie, economice ca urmare a recesiunii și sociale generate de migranți la granițele UE, ei voi să ne învrăjbească între noi”, a spus Ioan Bălan.
Parlamentarul sucevean a transmis un mesaj clar, parafrazând spusele fostului prim ministru Lascăr Catargiu.
„După multele mesaje primite de la diverși oameni din județ am un singur mesaj clar: „UE, aiasta nu se poate!”, a concluzionat Ioan Bălan.
Intră acum și în grupul de