Senatorul Gheorghiță Mîndruță, în Senat: Populația trebuie să apeleze la samsari pentru a face rost de lemn de foc pentru că cererile adresate ocoalelor silvice sunt refuzate. Situația contribuie la amplificarea fenomenului tăierilor ilegale//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Președintele USR Suceava, senatorul Gheorghiță Mîndruță, a solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, lămuriri privind accesul populației la lemnul de foc mai ales că printr-o nouă lege cota de TVA pentru lemn de foc a scăzut de la 19 la 5 la sută.

În interpelarea sa, liderul USR Suceava arată că în România lemnul de foc este o materie foarte scumpă prețul fiind influențat de operațiunile de tăiere, prelucrare, transport și altele.

El a explicat că pentru a proteja populația care cumpără lemn de foc prin legea 287/2021 a fost modificat articolul din Codul fiscal astfel încât cota de TVA aplicabilă lemnului de foc să fie redus de la 19 la 5 la sută și că livrările de lemn de foc sub formă de butuci, trunchiuri, vreascuri, ramuri sau forme similare realizate de persoane juridice sau alte entități, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale sau unități de asistență socială vor beneficia de o cotă de 5 la sută la TVA.

Mîndruță mai arată că pentru o familie cu venituri medii care folosește lemn de foc pentru încălzire este cel puțin dificil să facă rost de banii necesari pentru a trece iarna.

Senatorul Mîndruță a declarat că, cu toate că Legea nr. 287/08.12.2021 produce efecte începând cu data de 1 decembrie 2021, în prezent, populația care dorește să achiziționeze de la ocoalele silvice material lemnos pentru încălzirea locuințelor, se lovește de refuzuri.

Mai mult decât atât, reprezentanții ocoalelor silvice afirmă că nu există o asemenea formă de vânzare, iar populația se vede nevoită să apeleze la samsari, pentru a-și încălzi locuințele pe timpul iernii, arată senatorul.

„Acest lucru contribuie la agravarea unui fenomen pe care statul român încearcă, pe hârtie, să îl combată, și anume tăierile ilegale de lemn”, a spus Mîndruță.

Cu toate că Legea nr. 287/08.12.2021 produce efecte începând cu data de 1 decembrie 2021, în prezent, populația care dorește să achiziționeze de la ocoalele silvice material lemnos pentru încălzirea locuințelor, se lovește de refuzuri. Mai mult decât atât, reprezentanții ocoalelor silvice afirmă că nu există o asemenea formă de vânzare, iar populația se vede nevoită să apeleze la samsari, pentru a-și încălzi locuințele pe timpul iernii. Acest lucru contribuie la agravarea unui fenomen pe care statul român încearcă, pe hârtie, să îl combată, și anume tăierile ilegale de lemn.În acest context, am adresat Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul TÁNCZOS Barna, următoarele întrebări: – Care este modalitatea concretă prin care cetățenii care achiziționează lemn de foc vor beneficia de prevederile Legii nr. 287/2021? – A emis și a comunicat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor normele de aplicare ale acestei legi către instituțiile competente? – Având în vedere că legea produce efecte de la data de 1 decembrie 2021, se vor aplica în mod retroactiv prevederile acestei legi și pentru populația care a achiziționat deja lemn de foc după această dată?#Interpelare

Publicată de George Mîndruță pe Miercuri, 15 decembrie 2021

El a solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, să explice care este modalitatea concretă prin care cetățenii care achiziționează lemn de foc vor beneficia de prevederile Legii nr. 287/2021 și dacă a emis și a comunicat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor normele de aplicare ale acestei legi către instituțiile competente?

„Având în vedere că legea produce efecte de la data de 1 decembrie 2021, se vor aplica în mod retroactiv prevederile acestei legi și pentru populația care a achiziționat deja lemn de foc după această dată?”, a mai întrebat senatorul sucevean.


Intră acum și în grupul de