Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că în câteva zile de la învestirea noului guvern nu se puteau repara toate deciziile proaste ale executivului anterior, dar că revenirea PSD la guvernare accelerează adoptarea unor măsuri de sprijin pentru cetățeni.
„Astfel, tocmai ce s-a adoptat un act normativ prin care pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei pe lună, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor”, a spus Ioan Stan.
Liderul PSD Suceava a menționat că, de asemenea, una din principalele schimbări de abordare realizate de prof. Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății este de a folosi toate mijloacele posibile pentru combaterea pandemiei.
Astfel, în pregătirile pentru valul 5, pe lângă înființarea unor centre în proximitatea spitalelor, pentru bolnavii COVID cu simptome medii, Ministerul Sănătății a început achiziția de medicamente pentru tratarea pacienților COVID.
„În acest sens, avem deja în curs de achiziție tratamentul necesar pentru peste 22.000 de pacienți, respectiv 600.000 de capsule Molnupiravir pentru tratarea a 15.000 de pacienți și încă 15.000 doze de inhibitori de protează pentru alți 7.500 de pacienți”, a explicat senatorul.
El a subliniat că nu trebuie uitat că miniștrii PSD au făcut tot ce a fost omenește posibil ca, în ciuda dezastrului lăsat de fostul Guvern, să aducă un plus de bani la salariile mai multor categorii de angajați din Sănătate, inclusiv pentru cei reprezentanți de Federația Hipocrat și Sindicatul Promedica. De asemenea, miniștrii PSD au redeschis dialogul cu partenerii sociali.
„În același timp, trebuie să fim corecți să admitem că asistenții medicali și medicii sunt singura categorie profesională care a primit de la început salariile la nivelul grilei din 2022, iar personalul auxiliar a primit acum 25% din diferența rămasă până la nivelul stabilit în Legea salarizării”, a precizat Ioan Stan.
„Evident că în câteva zile de la învestirea noului guvern nu se puteau repara toate deciziile proaste ale executivului anterior. Dar prin dialog și bună credință, se vor găsi soluții și pentru celelalte categorii sociale, odată cu redresarea economică a țării”, a concluzionat senatorul PSD.
Intră acum și în grupul de