Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a solicitat ministrului Agriculturii, Adrian-Ionuț Chesnoiu soluții cu privire la creșterile excesive de prețuri pentru îngrășămintele chimice utilizate în producția agricolă în anul 2022.
Astfel, deputatul liberal sucevean a arătat că creșterea fără precedent a prețurilor la produsele energetice a determinat, încă din cursul anului 2021, o creștere accelerată a prețurilor pentru îngrășămintele chimice utilizate de fermierii români în producția agricolă.
Potrivit acestuia, pentru anumite tipuri de îngrășăminte, prețul a crescut și de 3-4 ori, astfel încât unii fermieri vor fi nevoiți să nu le mai utilizeze (cu consecințe asupra cantităților de produse recoltate), iar cei care le vor utiliza vor fi nevoiți să vândă produsele cu prețuri mult superioare anului 2021.
Parlamentarul sucevean subliniază că mai mult decât atât, sistarea temporară a producției la combinatul Azomureș va genera, fără îndoială, o creștere suplimentară de prețuri ca urmare a asigurării îngrășămintelor pe calea importurilor.
El spune că pe termen scurt și mediu, atât fermierii, cât și consumatorii români vor resimți efectele negative ale creșterii de prețuri.
Ioan Bălan arată că veniturile populației se află deja sub o presiune enormă din cauza prețurilor majorate la energie și o creștere suplimentară a prețului alimentelor nu este de dorit.
De aceea, el solicită ministrului Agriculturii să prezinte măsurile urgente pe care le are în vedere să le implementeze pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât aceștia să poată să utilizeze în continuare în producția agricolă îngrășămintele chimice.
Ioan Bălan vrea să știe și care este impactul majorării prețurilor la energie asupra Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în ceea ce privește costurile legate de pomparea apei pentru irigații.
„Ce măsuri aveți în vedere să propuneți în Guvern în scopul susținerii industriei naționale care produce îngrășăminte chimice?”, a mai întrebat Ioan Bălan.
Intră acum și în grupul de