Intră acum și în grupul de
Federația Rusă a mizat inițial pe o victorie diplomatică, dar a fost forțată să transforme amenințarea în realitate și să declanșeze o invazie în estul Ucrainei și a ridicat nivelul de alertă nucleară amenințând țările NATO cu perspectiva unui război atomic.
Factorul principal al declanșării războiului a fost refuzul SUA de a da curs solicitării Federației Ruse cu privire la primirea de garanții scrise despre neadmiterea Ucrainei în NATO și păstrarea statutului de neutralitate (interesant este că Rusia nu a formulat cereri explicite și pentru neadmiterea Ucrainei în Uniunea Europeană; această variantă ar putea cântări foarte mult în etapa post-război și ar putea constitui un premiu de consolare pentru Ucraina).
Conducerea politico-militară a Federației Ruse a supralicitat gradual și a mizat inițial pe o victorie diplomatică, fiind șocată de refuzul categoric americano-ucrainean. Blufând, Federația Rusă a căzut în propria capcană și a fost forțată, pentru a nu se compromite și în plan internațional dar și pentru publicul intern, să transforme amenințarea în realitate și să declanșeze o invazie în estul Ucrainei. Pentru a fi luată și mai mult în serios a ridicat nivelul de alertă nucleară amenințând țările NATO cu perspectiva unui război atomic.
Calea diplomatică eșuând, pentru a obține dezideratul geostrategic al neutralității Ucrainei, conducerea politico-militară rusă a formulat două obiective: demilitarizarea și denazificarea Ucrainei.
Obiectivul demilitarizării Ucrainei înseamnă pentru armata rusă anihilarea armatei ucrainene . Aproximativ 70% din forțele armatei ucrainene, antrenate și dotate de forțele NATO timp de opt ani, sunt comasate în marile orașe ucrainene din estul țării unde aplică tacticile războiului urban ce creează dificultăți majore pentru forțele care atacă: Kiev (3 milioane locuitori), Harkov (1,5 milioane locuitori), Mariupol (450 mii locuitori), Melitopol (150 mii locuitori), Herson (300 mii locuitori), Odesa (1 milion locuitori). Armata rusă a încercuit și asediază aceste mari orașe ucrainene deoarece aici sunt comasate grosul trupelor ucrainene, fiind irelevant din punct de vedere militar controlul cu trupe la sol a imensului spațiu rural din estul Ucrainei (acest spațiu este oricum controlat aerian; aceasta este explicația pentru hărțile prezentate în mass media și care nu reflectă un avans teritorial spectaculos ).
Rezistența acerbă a militarilor ucraineni a fost interpretată în cercul decidenților politico-militari ruși ca o reconfirmare a oportunității intervenției militare, ei considerând că în câțiva ani armata ucraineană ar fi fost din ce în ce mai greu de învins.
Trebuie să remarcăm absența celui mai mare atuu al ucrainenilor, care ar fi putut da șah mat armatei ruse: manifestații cu zeci/sute de mii de oameni pașnici în centrele orașelor asediate (din imaginile prezentate până acum, manifestațiile împotriva soldaților ruși au fost cu zeci/sute de participanți dar încă nu cu mii/zeci de mii de manifestanți). Acest atuu a fost folosit din plin de sârbi în timpul bombardării Belgradului de către NATO, populația sârbă făcând scut uman masiv pe poduri sau în jurul obiectivelor strategice vizate de aviația occidentală.
Obiectivul denazificării Ucrainei ar putea fi îndeplinit doar după victoria asupra armatei ucrainene și ar cuprinde următoarele direcții de acțiune: neutralizarea rețelelor SBU de pe teritoriul Ucrainei (în prezent SBU este unul dintre cele mai redutabile servicii de informații și intelligence din lume deoarece a reușit să sintetizeze experiența și expertiza KGB,CIA, FBI, Mossad, MI6 etc); preluarea controlului asupra mass mediei ucrainene; limitarea influenței occidentale în Ucraina; impunerea unui nou model educațional generațiilor tinere; rescrierea istoriei comune.
Strategia autorităților ucrainene sprijinite logistic și informațional de țările NATO a fost fortificarea marilor centre urbane din estul țării unde sunt comasați zeci de mii de soldați ucraineni bine înarmați și câștigarea războiului mediatic (în mass media din țările NATO a fost prezentată exclusiv varianta propagandei de război ucrainene; în Federația Rusă autoritățile au restricționat accesul la rețelele de socializare și filtrează puternic mesajele difuzate pe canalele controlate de stat).
Strategia țărilor NATO, în special al SUA și Marii Britanii, a fost impunerea de sancțiuni economice dure Federației Ruse cu scopul explicit de a obține colapsul economiei rusești, sprijinirea logistică și informativă a Ucrainei și transformarea Federației Ruse într-un Paria al comunității internaționale (de asemenea mass media occidentală a reușit diabolizarea deplină a președintelui rus Vladimir Putin).
Marile necunoscute ale acestui război sunt: cât timp rezistă economia rusă sancțiunilor occidentale și care este suportul Chinei; cum va contra-ataca Rusia la sancțiunile economice; cât timp rezistă asediului armata ucraineană și cât va mai rămâne la sfârșit din ea (dacă se va ajunge la scenariul de luptă de tip Stalingrad); cât din teritoriul ucrainean va fi cucerit de armata rusă și cât din acel teritoriu va fi păstrat de către ruși (ce capitală va avea Ucraina după război); dacă Federația Rusă se va învecina cu România și R. Moldova (dacă Transnistria sau/și Găgăuzia vor face joncțiunea cu teritoriul controlat de ruși); cât de gravă va fi criza economică în estul Europei; dacă România va învăța ceva din criza ucraineană (probabil că nu); și cel mai important lucru: dacă va fi un război atomic…..
ADRIAN BOTEZATU este sociolog, politolog, doctor în geografie politică
Această opinie a fost publicată și pe sociologbotezatu.ro
Intră acum și în grupul de
