Senatorul Ioan Stan: Copiii nu pot învăța cu burta goală. PSD susține extinderea programului de masă caldă la școală


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că PSD susține extinderea programului de masă caldă la școală, mai ales în mediul rural, inclusiv ca și soluție pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.

„Statisticile ne arată o realitate dureroasă, respectiv că la fiecare 100 de copii din satele României, cel puțin 2 au abandonat școala în ultimii  ani. În mod clar și precaritatea financiară a părinților a avut un rol determinant în această chestiune, pentru că pur și simplu copiii nu pot învăța cu burta goală”, a spus Ioan Stan.

Președintele PSD Suceava a reamintit că în prezent se desfășoară un program pilot, derulat în 150 de școli de stat, în care guvernul finanțează distinct de bugetului ministerului Educației o masă caldă pentru elevi.

„Din punctul nostru de vedere, este necesară trecerea la o nouă etapă, respectiv gândirea unui program național, cu accent pe mediul rural, care să fie finanțat din fonduri europene, cel puțin în componenta de construcție a facilităților necesare servirii  mesei (cantină, mobilier, veselă, echipamente, etc). Avem convingerea că prin atragerea acestor fonduri, putem crea facilități pentru copiii noștri și ar fi păcat să nu realizăm acest lucru”, a explicat senatorul.

Ioan Stan a subliniat că de altfel, PSD a făcut din combaterea abandonului școlar o prioritate asumată în programul său pentru educație, considerând că educația este cea mai valoroasă resursă pe care o putem utiliza în dezvoltarea României, în crearea unui mediu predictibil și echilibrat din punct de vedere socio-economic pentru cetățenii noștri.

„Din păcate, este deja o certitudine recunoscută oficial că învățământul online impus în pandemie a fost o catastrofă și nu trebuie să mai permitem copiilor noștri să treacă prin așa ceva. Nu mai merge să improvizăm, trebuie găsite soluții punctuale la probleme punctuale, ori una dintre aceste probleme este cea a asigurării unei mese calde cu prioritate copiilor din mediul rural, dar nu numai lor”, a menționat parlamentarul sucevean.

Potrivit lui Ioan Stan, măsurile care pot contribui la atenuarea sau remedierea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional în rândul elevilor sunt nu doar necesare, ci devin imperative existențiale, dincolo de orice dispută sau identitate politică.


Intră acum și în grupul de