Ioan Bălan, în Parlament: O majorare de impozite și taxe ar înăbuși complet creșterea economică, iar pentru români ar însemna o lovitură puternică în venituri, care sunt deja afectate de creșterile de prețuri


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele PNL Suceava deputatul Ioan Bălan a susținut printr-o declarație politică în Parlament că soluția pentru creșterea veniturilor publice nu se află în majorări de impozite și taxe, ci în eliminarea evaziunii fiscale, în debirocratizarea instituțiilor publice și atragerea fondurilor europene.

„Veștile bune anunțate de Institutul Național de Statistică, care au luat prin surprindere până și pe cei mai optimiști specialiști în domeniul economic, indică faptul că economia națională înregistrează o creștere economică solidă, de peste 5,2% din PIB în primul trimestru din acest an, dându-ne speranțe că anul 2022 și anii următori vor fi ani foarte buni pentru România. Cred că suntem cu toții de acord asupra faptului că această creștere economică nu ar fi fost posibilă dacă Guvernul condus de Președintele PNL Nicolae Ciucă nu ar fi accelerat cu toată forța proiectele de investiții naționale și nu ar fi asigurat finanțarea proiectelor de investiții așteptate de comunitățile locale”, a spus Ioan Bălan.

Potrivit parlamentarului liberal, creșterea economică din acest an nu ar fi fost posibilă dacă Guvernul Ciucă nu ar fi înregistrat o performanță notabilă în atragerea fondurilor europene nerambursabile, acestea fiind mai mari cu 63,6% față de anul precedent.

Mai mult, Ioan Bălan a spus că nu trebuie să se uite faptul că această creștere economică este datorată în principal firmelor românești și angajaților români din sectorul privat, cei care au dus greul în pandemie și care au asigurat relansarea economică în ultimii doi ani.

„Economia României și românii nu au nevoie nici de impozite noi și nici de majorarea celor pe care le plătesc deja. O majorare de impozite și taxe ar înăbuși complet creșterea economică, iar pentru români ar însemna o lovitură puternică în venituri, care sunt deja afectate de creșterile de prețuri. Cei care au lansat deja aceste teme în opinia publică au făcut deja mult rău economiei, inducând teamă că statul va veni și va impune biruri noi”, a declarat Ioan Bălan.

Deputatul liberal subliniază că  economia României și românii au nevoie de predictibilitate, de investiții publice în creștere, de stimularea investițiilor private, de stimularea muncii angajaților, de creșterea producției și stabilizarea cât mai rapidă a prețurilor de consum, de utilizarea tuturor fondurilor europene pe care le avem la dispoziție, pentru că sunt bani gratuiți.

„Cum să te gândești să bagi mâna mai adânc în buzunarul românului prin impozite, când avem la dispoziție peste 80 de miliarde de euro pe care putem să-i cheltuim în interesul țării noastre?”, s-a întrebat Ioan Bălan.

El a arătat că nimeni nu poate să conteste că bugetul public este afectat de agresiunea rusească din Ucraina și că provocările economice pentru țara noastră nu s-au încheiat.

„Însă, soluția nu se află în majorări de impozite și taxe, ci în eliminarea evaziunii fiscale, în debirocratizarea instituțiilor publice, în demararea tuturor proiectelor care pot să fie relizate cu fonduri din PNRR sau din cadrul financiar multianual 2021-2027, în majorarea veniturilor celor care muncesc. Prin aceste măsuri, statul român poate să își asigure liniștit toate veniturile de care are nevoie pentru plata pensiilor din sistemul public, pentru finanțarea politicilor de sănătate și de educație și poate să pună în aplicare toate măsurile de reformă pe care românii le așteaptă”, a concluzionat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de