Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, vineri, că Partidul Social Democrat solicită seriozitate, implicare și documentarea temeinică a partenerilor de Coaliție pe tema energiei. „Speculațiile, arbitrariul, solicitările fanteziste de zeci de miliarde de lei de la bugetul statului nu își găsesc locul în identificarea unor soluții coerente și viabile pentru problemele presante ale românilor provocate de criza prețurilor la energie”, a arătat Ioan Stan.
Senatorul sucevean arată că, în acest context, PSD va susține în Coaliție menținerea prețurilor pentru consumatorii casnici la nivelul plafonat iarna trecută.
„Menționăm că partidul nostru nu va renunța sub nicio formă la acest obiectiv. Soluția PSD este reglementarea prețurilor care să pună capăt speculei. Noile reglementări vor viza în mod direct „băieții deștepți” care au mărit speculativ prețurile pe lanțul comercial dintre producător și consumatorul final. După cum se poate vedea, PSD a propus soluții, nu a fugit de răspundere, deși nu gestionează sectorul energetic”, a declarat senatorul social-democrat sucevean.
Ioan Stan spune că PSD insistă pentru reglementarea, pe termen limitat, a pieței energiei pentru că acum nu se mai poate vorbi deloc de o piață liberă normală, ci de o piață puternic distorsionată, disfuncțională, profund speculativă.
„ Într-o astfel de piață, modelul plafonării-compensării pur și simplu nu mai face față. Ca urmare a tranzacțiilor speculative, prețul MWh-ului ajunge la niveluri uriașe, ceea ce duce valoarea compensărilor la cote de nesuportat pentru bugetul public, fapt ușor de înțeles pentru oricine se uită la cifre”, a explicat senatorul.
Ioan Stan susține că soluția propusă de PSD este singura în măsură să stopeze această explozie a preturilor, care afectează atât pe fiecare român în parte cât și economia națională în ansamblul ei.
„Prin asta demonstrăm din nou că punem România și românii pe primul loc”, a concluzionat Ioan Stan.
Intră acum și în grupul de