Senatorul Ioan Stan spune că va trebui ca de la 1 ianuarie venitul minim salarial din România să ajungă la circa 3.000 de lei/lună


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că în urma măsurii PSD privind majorarea voluntară a salariului minim, peste 170.000 de angajați au beneficiat de creșterea veniturilor.

„Până în momentul de față, 173.743 de angajați au beneficiat de o creștere a veniturilor nete cu 200 de lei, după data de 1 iunie 2022, când a intrat în vigoare măsura prin care această sumă suplimentară să fie scutită de taxe, în cazul unei majorări voluntare a salariului minim”, a arătat senatorul PSD sucevean.

El a precizat că această măsura face parte din Programul PSD „Sprijin pentru România” și are în vedere sprijinirea angajatorilor din mediul privat pentru majorarea salariilor mici, astfel încât să își poată  menține angajații și să prevină exodul forței de muncă din țară având în vedere actualul context economic deosebit dificil.

Potrivit lui Stan, din aceeași categorie de măsuri a făcut parte și propunerea PSD de a se aplica în agricultură și în industria alimentară același model fiscal al salarizării reglementat în domeniul construcțiilor.

„Drept urmare, peste 230.000 de angajați din acest domeniu au beneficiat de creșterea salariului minim la 3.000 de lei și de celelalte scutiri și reduceri de taxe și contribuții aferente salariilor”, mențional liderul social-democrat sucevean.

Ioan Stan a arătat că PSD consideră că astfel de măsuri sunt vitale  pentru salariații cu venituri mici pentru a face față dificultăților generate de inflația globală și de criza energetică europeană.

„De aceea, în viziunea PSD, Guvernul României ar trebui să aplice chiar de la 1 ianuarie 2023 recomandările din Directiva Europeană privind salariul minim european, astfel încât venitul minim salarial din România să ajungă la circa 3.000 de lei/lună”, a concluzionat Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de