Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că propunerile unor oameni politici legate de scăderea vârstei de vot la 16 ani sunt populiste mai ales că o asemenea modificare impune modificarea Constituției.
„Diverși oameni politici de la AUR, USR și chiar PNL susțin tot mai insistent că ar trebui scăzută vârsta de vot la 16 ani. În opinia noastră, cei care susțin populist o astfel de măsură ar trebui să înceteze să-i mai amăgească pe adolescenții României și să le spună acestora că o astfel de modificare legislativă presupune un proces mult mai complex, ce presupune inclusiv adoptarea unui proiect de revizuire a Constituției, împreună cu un referendum pentru adoptarea modificării noului text constituțional”, a declarat Ioan Stan.
Potrivit acestuia, este incorect să-i amăgești pe tinerii români că vor putea vota de la 16 ani, știind bine că acest lucru e imposibil de realizat în acest moment.
„Cu toate acestea, menționăm totuși că PSD este de acord să se inițieze o dezbatere pentru o reformă amplă a statului care să fie transpusă și într-un proiect de revizuire a Constituției. Însă un astfel de subiect, atât de important, nu poate fi tratat superficial într-o asemenea perioadă în care clasa politică trebuie să-și canalizeze eforturile pentru rezolvarea unor probleme mult mai stringente atât pe plan intern, cum ar fi criza energetică, cât și internațional, iar aici ne referim la războiul din Ucraina”, a adăugat senatorul.
Ioan Stan a mai arătat că tinerii trebuie să știe că la ora actuală vârsta pentru participarea la vot este precizată în Constituție, la art. 36, alin (1): „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv”.
„Așadar, ca să clarificăm acest aspect, precizăm că pentru modificarea vârstei de vot este necesară parcurgerea unei întregi proceduri de revizuire a Constituției ce presupune existența unei inițiative de revizuire adoptată cu 2/3 din Parlament, un examen de constituționalitate la CCR, organizarea referendumului și nu în ultimul rând validarea referendumului dacă sunt întrunite condițiile”, a explicat parlamentarul sucevean.
El concluzionează că în momentul de față, scăderea vârstei de vot la 16 ani nu este realizabilă, iar oamenii politici din celelalte formațiuni politice ar trebui să înțeleagă cu nu este folositor nimănui să le ofere speranțe false adolescenților români, ci mai degrabă ar fi de folos să-i facă să înțeleagă pe deplin contextul complicat pe care țara îl traversează.
Intră acum și în grupul de