PNL Suceava: Atacul PSD Suceava arată oftica acestora după ce demersurile lui Gheorghe Flutur pentru județ dau roade și strigă că și-ar fi depășit atribuțiile


Intră acum și în grupul de

Biroul de presă al Partidului Național Liberal Suceava a răspuns, luni, atacului PSD Suceava care a criticat faptul că liderul liberal sucevean, Gheorghe Flutur, a salutat finalizarea lucrărilor de reabilitare a 40 de kilometri din drumul național DN 17 pe raza județului Suceava considerând că în acest mod președintele CJ Suceava își depășește atribuțiile și că își însușește la capitolul imagine proiectul respectiv.

În replică, PNL Suceava arată că la fiecare câteva zile PSD din Suceava iese cu comunicate de presă prin care îi denigrează pe liberali.

„Noi, liberalii, de când s-a format această Coaliție, nu am reacționat, pentru că într-o guvernare bunele și relele se împart între aliați. Referitor la atacurile insistente la președintele Consiliului Județean Suceava, ele au o altă unitate de măsură. După orice demers făcut pentru rezolvarea problemelor din județ, PSD-ul strigă în cor că dumnealui își depășește atribuțiile. Este de neînțeles cum pot ei să considere faptul că a face demersuri pentru rezolvarea problemelor din județ este o depășire a atribuțiilor”, arată PNL Suceava.

Totodată, PNL Suceava crede că în acest caz poate fi vorba doar de invidia PSD Suceava cu privire la implicarea și rezultatele obținute de un președinte liberal.

„Să înțelegem că  demersurile făcute pentru deblocarea modernizării Vămii Siret, deschiderea Punctului de Frontieră Vicovu de Sus, modernizarea drumului spre Rădăuți, demersurile pentru subvenționarea laptelui sau sprijinirea fermierilor din zona de munte sunt considerate de dumnealor că nefiind probleme care trebuie rezolvate pentru județul Suceava?”, se întreabă PNL Suceava.

Mai mult, o altă ipoteză este că prezența  președintelui PNL Suceava, săptămână de săptămână, la ședința Coaliției este un motiv de oftică pentru pesediștii suceveni.

„Această variantă ar explica multe. S-ar putea explica de ce ani de zile Suceava nu primea aprobare pentru înființarea unui Spital de copii, de ce centura Sucevei s-a blocat ani de zile, de ce Autostrada A7 a fost proiectată inițial până la Pașcani. Să fie doar pentru că la Suceava era un președinte liberal, iar miniștri erau de la PSD?”, se mai arată în comunicat.

Totodată, PNL Suceava transmite celor din PSD Suceava că nu se va lăsa călcat în picioare.

„Domnilor de la PSD Suceava, chiar credeți că trebuie să stăm cu mâine încrucișate, să asigurăm o majoritate pentru că în rest să fim călcați în picioare? Dacă mizați pe eleganța și bunul simț al nostru, întrebarea este… până când?”, se arată în finalul comunicatului PNL Suceava.


Intră acum și în grupul de