Ministrul Agriculturii răspunde deputatului PNL Angelica Fădor: 11 legumicultori suceveni au primit sprijin de 163.000 de lei pentru producția de tomate și legume în spații protejate


Intră acum și în grupul de

Doar 11 producători suceveni din cei 17 înscriși în Programul Tomata au fost declarați eligibili și au primit de la Ministerul Agriculturii o subvenție totală de circa 163.000 de lei.

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, l-a întrebat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, câți producători suceveni au primit sprijin pentru producția de tomate și legume în spații protejate.

Ea arătat că în acest an, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a alocat 225 de milioane de lei pentru a susține producția de tomate și legume în spații protejate, valoarea totală a sprijinului fiind de 4.000 de euro pentru fiecare beneficiar, iar producţiile minime necesare trebuie să fie de 3.000 de kg/1.000 de metri pătraţi.

Angelica Fădor a mai spus că potrivit comunicărilor oficiale ale MADR, numărul celor care s-au înscris pentru a primi această subvenție a depășit estimările, multe județe transmițând deja cererile pentru decontare.

În acest context, ea a cerut ministrului Agriculturii să spună câte cereri au fost depuse de către legumicultorii din județul Suceava în acest Program și care este stadiul efectuării plăților către aceștia.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea a arătat că în cadrul „Programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022” la nivelul județului Suceava s-au înscris în ciclul I un număr de 17 producători agricoli, din care 11 au fost eligibili și cărora și s-a achitat integral suma de 163.267,50 lei.

Ministrul Daea a menționat că pentru ciclul II al acestui program s-au înscris 26 de producători agricoli din județul Suceava care urmează să valorifice producția obținută în perioada 15 octombrie- 9 decembrie 2022.


Intră acum și în grupul de