Gheorghe Flutur nu vrea să fie ministru în viitorul guvern condus de Marcel Ciolacu: Am treabă la Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat, marți, la Siret, că nu dorește să fie ministru în viitorul guvern PNL-PSD condus de Marcel Ciolacu așa cum a sugerat prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan care a argumentat că va fi nevoie ca în acest guvern, din partea PNL să fie numiți miniștri cu greutate politică.

Întrebat dacă va face parte din viitorul guvern, Gheorghe Flutur a răspuns: „Am treabă la Suceava”.

Liderul liberal Rareș Bogdan a arătat că numele din Partidul Național Liberal pe care ar vrea să le vadă în Guvernul României, după rotativa care ar urma să aibă loc în luna mai trebuie să aibă încărcătură politică.

„Rotativa va fi respectată, noi preluăm poziția de vice-premier în Guvernul condus de PSD. Noi urmează să nominalizăm persoane pentru Ministerul Transporturilor și a Finanțelor Publice. Vom avea patru poziții, Vice-premier, secretar general într-o poziție cheie și două ministere.(…) Eu aș vedea în acest viitor Guvern, oameni încărcați politic: Ilie Bolojan, Robert Sighiartău, Gheorghe Flutur, Alina Gorghiu, Ghiță Falcă”, a declarat Rareș Bogdan.


Intră acum și în grupul de