Intră acum și în grupul de
Deputatul sucevean Andi Grosaru, reprezentant al minorității italiene în Parlament, a anunțat, miercuri, că îl pune pe președintele României, Klaus Iohannis, sub acuzația de înaltă trădare.
„Prin prezenta vreau să vă aduc la cunoștință că îl pun sub acuzare pe președintele României, Klaus Werner Iohannis, pentru infracțiunea de înaltă trădare”, a spus deputatul Andi Grosaru de la tribuna Camerei Deputaților, fără să aducă alte precizări legate de anunț.
Anunțul lui Grosaru a fost primit cu aplauze.
Potrivit Constituției României, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Reamintim că deputatul Andi Grosaru a anunțat, marți, că va candida la funcția de președinte al României.
Intră acum și în grupul de