Vasile Rîmbu ales președinte al OM PSD Suceava, iar Dan Ioan Cușnir președinte executiv


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei, Vasile Rîmbu, a fost ales, vineri, președinte al organizației municipale PSD Suceava, iar șeful grupului PSD din Consiliul Local, fostul președinte al organizației, Dan Ioan Cușnir, a fost ales președinte executiv.

Potrivit PSD Suceava, ca conferința de alegeri au participat un număr de 130 de delegați desemnați de cele 63 de organizații, dar și numeroși invitați între care președintele organizației județene PSD Suceava senatorul Ioan Stan, fostul președinte PSD Suceava, Gavril Mîrza, parlamentarii PSD, respectiv deputații Mirela Adomnicăi, Eugen Bejenariu, Gheorghe Șoldan și senatorul Gheorghe Mândruță, subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, preşedintele Organizaţiei de Femei, Larisa Blanari,  consilieri locali și județeni PSD.

Pentru poziția de președinte al OM PSD Suceava singura candidatură depusă și asumată de către organizație cu unanimitate de voturi a fost a economistului Vasile Rîmbu – fost manager al Spitalului Județean Suceava, cel care cu puțină vreme în urmă a fost desemnat de organizația județeană drept candidat al PSD pentru Primăria Municipiului Suceava.

„Am decis să fac pasul spre politică și să îmi folosesc experiența managerială pentru buna dezvoltare a comunității noastre. Nu mi-au plăcut niciodată vorbele pompoase și siropoase, eu sunt omul faptelor și al acțiunilor hotărâte. Un manager bun este acela care lucrează cu o echipă puternică. După 20 de ani de administrație liberală în orașul Suceava sunt foarte multe lucruri de rezolvat. Împreună putem face lucruri importante. Avem șansa istorică de a transforma Suceava într-un centru urban de cea mai mare importanță” a declarat Vasile Rîmbu.

Tot unanimitate de voturi a întrunit și echipa Biroului permanent propusă de proaspătul președinte.

Președinte executiv ales, Dan Ioan Cușnir, fost președinte al organizației timp de șapte ani, a transmis colegilor de partid că împreună au avut multe realizări și că împreună cu Vasile Rîmbu vor fi mai eficienți în îndeplinirea obiectivelor.

„Avem nevoie de curaj! Curajul să luptăm cu temerile noastre, curajul să luptăm cu cei care au condus Suceava spre o fundătură! Avem nevoie de vise! Visul că Suceava va face un mare salt! Visul că Suceava va redeveni ceea ce visează sucevenii pentru ea! Pentru noi nu există mâine! Acum și aici începe lupta pentru Suceava! Mulțumită dumneavoastră, mulțumită sucevenilor! Stați liniștiți dragi camarazi pentru că sunt mii și mii de suceveni care vor să demonstreze că Suceava nu este un oraș tras pe dreapta. Inteligent, inovator și cu determinare, așa trebuie condusă Suceava pentru a intra pe drumul succesului”, a spus Dan Ioan Cușnir.


Intră acum și în grupul de