Intră acum și în grupul de
Secretarul executiv al PSD Suceava, subprefectul Cristian Șologon, a apreciat, miercuri, că drumul județean Suceava-Dolhasca are atât de multe cratere încât va fi folosit de NASA pentru a testa noul rover ce va fi trimis pe Lună sau Marte.
„Văd că s-a deschis sezonul premiilor și al diplomelor de excelență. PROBABIL că nu știați: județul Suceava este pe cale să primească un nou premiu. După ploaia de diplome pentru cine e mai smart, cel mai verde, care e cea mai destinație turistică, vine rândul celor de la NASA – celebra agenție spațială americană care se pregătesc să ofere o diplomă de mulțumire. Reputații specialiști ai agenției doresc să testeze pe drumul DJ 208A Suceava-Dolhasca viitorul rover ce va fi trimis pe Lună/Marte și sunt ferm convinși că după testul de anduranță de pe acest drum, vehiculul va face față cu brio în misiunile cosmice unde nu va fi supus la același număr de denivelări și cratere decât după o îndelungă utilizare”, a transmis Cristian Șologon într-un comunicat de presă.
El spune în glumă că se pare că cei de la NASA ar fi identificat zona de test cu ajutorul cosmonauților de pe stația orbitală, care au văzut gropile de la distanța de 300 km.
„Existența acestui premiu ipotetic poate fi singura explicație plauzibilă pentru faptul că Consiliul Județean nu e în stare să termine modernizarea a 74 km de drum pentru care are finanțarea asigurată încă din 2016. Adică de 7 ani – dacă făceau câte 10,5 km/an, azi era gata”, a precizat subprefectul.
El a adăugat că licitația din această primăvară care a readus în șantier aceeași firmă „îndepărtată cu tam-tam și miros de șpagă anul trecut”, dă ca termen de finalizare a lucrărilor rămase 15 luni, respectiv exact în campania electorală de anul viitor pentru ca președintele Flutur să aibă unde să taie „pamblici”.
„Problema e că accesul la finanțarea obținută de la UE se termină fix peste 7 luni, iar restul lucrărilor vor fi făcute pe banii sucevenilor. Și asta în cel mai bun caz, dacă nu va trebui să dăm toți banii înapoi pe întregul proiect, inclusiv pe jumătatea finalizată deja de partenerii din județul Iași”, a concluzionat Șologon.
Intră acum și în grupul de