Lucian Harșovschi, ferm în privința Foresta: Și bătuți și nepromovați și cu banii luați, deja e cam mult.


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a declarat, miercuri, în conferință de presă, că hotelierii care au asigurat cazări și masă la solicitarea clubului Foresta solicită municipalității să aloce bani clubului care să-și plătească datoriile.

„Primim telefoane de la fel de fel de unități hoteliere din oraș dacă mai dăm bani la Foresta pentru că ei mai au de primit bani și Primăria nu dă bani”, a spus viceprimarul care a subliniat că datoriile Foresta nu au legătură cu Primăria.

El a menționat că a văzut și declarațiile de presă de-o parte și de alta în legătură cu echipa Foresta și a arătat că e vorba de o entitate privată care a obținut o finanțare de la municipalitate pe un proiect.

„Vreau să fiu clar: Primăria Suceava a finanțat un proiect cu 3 milioane de lei în care cei de la Foresta au venit cu anumite cheltuieli și moduri de a cheltui banii în mod legal. Noi am oferit până acum 900.000 de lei, conform legislației în vigoare, prima tranșă. Pentru ceilalți bani trebuie să vină cu justificări. Prin urmare, lucrurile acestea care se discută prin oraș, că ar fi datorii prin alte părți, nu aparțin Primăriei municipiului Suceava”, a spus viceprimarul.

El a apreciat că ar trebui ca în perspectivă trebuie găsită altă soluție, o altă variantă de a sprijini fotbalul la Suceava.

„E o entitate privată acolo. Nu e treaba noastră, e bucătăria lor internă, dar vorba aia: și bătuți și nepromovați și cu banii luați, deja e cam mult”, a adăugat Lucian Harșovschi.

El a menționat că sunt deja doi ani la rând când echipa nu promovează în Liga a doua.

Viceprimarul a spus că a fost o propunere ca la meciul de baraj de la Suceava să se permită accesul pe stadion al sucevenilor care vin îmbrăcați în culorile echipei, verde sau galben, fără să mai achite biletul de 10 lei, pentru o mai mare susținere a echipei, dar că responsabilii au ținut să încaseze banii de la spectatori.

„Cred că acest proiect care a fost câștigat se poate duce la bun sfârșit prin deconturi, dar pe următorul sezon competițional să fie o diferență mare de atitudine din acest punct de vedere și să se construiască pentru iubitorii de fotbal din municipiu”, a spus viceprimarul.


Intră acum și în grupul de