Deputatul PNL Ioan Bălan către PSD: Nu poți să lovești în cei reprezentați de PNL fără ca PNL să reacționeze. Este de datoria PNL să apere mediul de afaceri din nou


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat, joi, că PSD trebuie să privească PNL ca pe un partener de guvernare și nu doar un mijloc prin care își asigură o majoritate parlamentară și este extrem de important să ia în calcul, dacă dorește să modifice fiscalitatea, că afectează o parte importantă a societății românești, cei care produc plus valoare respectiv pe cei care sunt reprezentați de liberali.

„Un lucru este clar! Noi, cei din PNL, nu am intrat în această guvernare să asigurăm o majoritate pentru PSD, ci suntem parteneri în această guvernare, parteneri care reprezintă o parte importantă a societății românești și în mod special pe cei care produc plus valoare”, a spus Ioan Balan.

Liderul liberal a subliniat că este extrem de important ca mediul de afaceri să se simtă apărat și de aceea predictibilitatea fiscală trebuie să fie o realitate și nu ceea ce-și dorește PSD care vrea să facă schimbări importante în timpul anului fiscal

„Este clar că este nevoie de o restructurare a aparatului de stat care este supraîncărcat. Cu siguranță trebuie găsite acele pârghii care să pună în mișcare instituțiile statului responsabile cu colectarea de la rău platnici, dar este total incorect să adaugi o povară în plus tocmai celor care își plătesc taxele la zi. Este de datoria PNL să apere mediul de afaceri din nou”, a spus Ioan Balan.

Parlamentarul liberal sucevean a ținut să precizeze că atunci când se intenționează adoptarea de noi măsuri trebuie avut în vedere să existe un echilibru.

„Nu poți să lovești în cei reprezentați de PNL, nu poți lua măsuri împotriva electoratului PNL, fără ca PNL să reacționeze. Pot recunoaște că aceste măsuri, pe termen scurt, s-ar putea să ajute guvernare, dar pe termen mediu cu siguranță înseamnă recesiune”, a mai declarat Ioan Balan.

Mai mult, deputatul liberal sucevean a spus că este foarte îngrijorat de atitudinea liderilor PSD care, cu aroganță, amenință cu depunerea  mandatului. „Un lider adevărat caută soluții și nu se văicărește public. Eu cred că va exista și înțelepciune și rațiune de a se găsi soluții care să țină în echilibru cele două partide la guvernare”, a concluzionat deputatul Ioan Balan


Intră acum și în grupul de