Liderii coaliției sucevene, Gheorghe Flutur și Ioan Stan- front comun în fața ministrului Dezvoltării. Amândoi i-au cerut să rezolve blocajul de plăți la programele de investiții


Intră acum și în grupul de

Liderii suceveni ai coaliției de guvernare, președintele CJ Suceava și al PNL Suceava Gheorghe Flutur și președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-au transmis, vineri, ministrului Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, să găsească soluții pentru deblocarea financiară a programelor de investiții  în condițiile în care primarii s-au plâns că nu se pot achita de datoriile către firmele de construcții.

Ministrul Dezvoltării, Ioan Veștea, a participat, vineri, la Suceava, la o întâlnire cu administrația locală, dar și cu parlamentari de Suceava în cadrul căreia a semnat mai multe contracte de finanțare pentru proiecte care să fie implementate în județul Suceava.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur,  a spus că sunt restanțe de două-trei luni și pe POR și la CNI.

„Rugămintea din partea primarilor și constructorilor este să găsim soluții. Știu că așteptați rectificarea”, a spus Flutur.

Președintele Flutur i-a mai spus ministrului că există o criză a firmelor de proiectare și că trebuie găsite soluții pentru că altfel se blochează foarte multe proiecte.

Prezent la întâlnire, liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a spus ministrului că primarii sunt alarmați de faptul că la CNI sunt lucrări care s-au blocat, fiind o restanță de circa 400 de milioane de lei, dar că trebuie și ca primarii să poată duce la bun sfârșit anul din punct de vedere financiar.

Ministrul Dezvoltării a arătat că știe exact dificultățile cu care se confruntă cei din administrația publică locală pentru că până de curând a fost timp de șapte ani președintele CJ Brașov și 12 ani primar de oraș.

El a spus că la preluarea mandatului de ministru bugetul de 1,5 miliarde de lei al CNI era epuizat și că a fost necesară rectificare în cadrul capitolelor proprii din bugetul propriu al ministerului și a încercat să adapteze bugetul nevoilor și necesităților.

Ministrul a menționat că până la rectificarea bugetară va exista o alocare din fondul de rezervă și speră ca ministerul să primească bani pentru aceste programe ca să se facă plăți administrațiilor locale.

„Eu am făcut astfel de demersuri. Am informat. Nu a existat până în prezent o rectificare bugetară”, a spus ministrul.

El a mai dat asigurări că va acționa astel încât să fie aduse la zi toate contractele care se derulează.


Intră acum și în grupul de