Senatorul Constantin Daniel Cadariu: „PNL a susținut și susține creșterea pensiilor românilor, dar nu acceptă ipocrizia PSD”


Intră acum și în grupul de

Senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu a declarat, vineri, că liberalii au susținut și susțin creșterea pensiilor, însă sub nici o formă nu acceptă ipocrizia PSD cu privire la modul în care a fost adoptată noua Lege a Pensiilor. Constantin Daniel Cadariu a făcut aceste precizări după ce deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că PNL a pus mai presus orgoliul politic decât interesele a milioane de români atunci când a încercat să întoarcă Legea Pensiilor. În replică, senatorul liberal sucevean a subliniat faptul că susținerea PNL pentru creșterea pensiilor a fost demonstrată în cei trei ani de guvernare liberală, 2020-2023, când pensiile au crescut cu aproximativ 40%. Astfel, el a arătat că PNL a fost partidul care a dus punctul de pensie de la 1.265 lei, cât era în anul 2020, până la 1.785 lei, cât este în prezent, iar aceste majorări au fost făcute tocmai pentru că liberalii au avut grijă să calculeze foarte atent ce se poate și ce nu se poate face din punct de vedere bugetar.


„Am vorbit de ipocrizia celor de la PSD pentru că acest partid, în anul 2018, doar a promis o creștere a pensiilor cu 40% și nu a mai făcut acest lucru. Noi, liberalii, putem spune că avem mai multă experiență cu majorări de pensii sustenabile, nu populiste. Și nu putem accepta ca într-o coaliție în care toți trebuie să fie egali și să existe respect reciproc, PSD să încerce să-și asume doar ceea ce este pozitiv, iar PNL să fie acuzat că încearcă să blocheze sau să facă rău”, a precizat senatorul PNL de Suceava. El a subliniat faptul că prin reacțiile responsabile avute, PNL a reușit să oprească erorile PSD din legea privind plățile cash, dar și măsurile care ar fi afectat Pilonul II de pensii. „PNL rămâne responsabil și verifică foarte atent impactul oricărei legi promovate de Guvernul Ciolacu, așa cum a fost și Legea Pensiilor”, a precizat Cadariu. El a mai adăugat că PNL este parte în această coaliție de guvernare pentru a păstra echilibrul în societatea românească, asigurând susținerea pensionarilor, în paralel cu susținerea mediului de afaceri. „Vreau să subliniez faptul că PNL nu va permite atacuri nefundamentate din partea PSD, iar colegii noștri din coaliție trebuie să se gândească bine dacă mergem împreună mai departe”, a declarat Constantin Daniel Cadariu.
El a adăugat că PNL va susține reforma pensiilor, dar nu va susține lipsa ei de finanțare. „Sursa de finanțare va trebui identificată la nivelul Guvernului într-un mod cât se poate de onest și de transparent. Nu este deloc o filosofie eficientă de guvernare să aștepți de la Ministerul Finanțelor să găsească bani pentru orice reverie financiară a unui alt ministru, unui parlamentar, grup de parlamentari, sau a vreunui partid”, a precizat Constantin Daniel Cadariu.
El consideră că nu este corect ca sarcina asigurării fondurilor pentru majorarea pensiilor să fie aruncată de Ministerul Muncii în sarcina Ministerului de Finanțe cu un mesaj de tipul „descurcați-vă cumva”. Nu am văzut același tip de abordare atunci când ministrul de Finanțe era un reprezentant al PSD. Mai ales că execuția bugetară a început să aibă probleme în mandatul acestuia, încă din prima jumătate a anului”, a spus Cadariu.
În final, senatorul liberal a ținut să mai precizeze că PNL susține combaterea evaziunii fiscale și digitalizarea ANAF ca surse de completare a veniturilor la bugetul de stat. Constantin Daniel Cadariu a arătat că PNL a susținut această abordare și în pachetul de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului bugetar, unde am insistat asupra măsurilor de combatere a evaziunii.


Intră acum și în grupul de