Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a solicitat, în Parlament, ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, o situație a proiectelor europene care se derulează în județul Suceava.
„Sunt deosebit de bucuros pentru faptul că actuala coaliție de guvernare a reușit performanța de a avea un grad de utilizare a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 de peste 93%, lucru reflectat în amploarea proiectelor de investiții realizate sau demarate cu ajutorul acestor resurse financiare. Este, de asemenea, de apreciat faptul că succesiunea miniștrilor din ultimii ani la acest portofoliu a asigurat continuitatea proiectelor, în beneficiul României. Pentru mine, ca deputat reprezentând un județ și o regiune cu nevoi importante de investiții, fondurile externe nerambursabile ne-au sprijinit în ultimii ani să generăm schimbări semnificative la nivelul comunităților locale și să sprijinim Guvernul prin preluarea, de către Consiliul Județean Suceava condus de președintele Gheorghe Flutur, a unui important număr de proiecte majore pentru întreaga regiune”, a arătat Ioan Bălan.
El și-a exprimat încredrea că actuala coaliție de guvernare va reuși ca în anul 2024 să depășească anul 2023 în privința ritmului investițional și că rata de utilizare a fondurilor europene nerambursabile pentru actualul cadru financiar multianual va fi de 100%.
În acest sens, el cere ministrului o situație detaliată a proiectelor derulate la nivelul județului Suceava ce au fost ”fazate” pentru finanțare din cadrul financiar multianual 2021-2027 și care este valoarea totală ce a rămas de finanțat din fonduri externe nerambursabile.
Totodată, el cere ministrului Câciu, care a fost ministru al Finanțelor să precizeze ce măsuri a propus actualului ministru al Finanțelor și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a se asigura că toate autoritățile administrației publice locale dispun de cotele de cofinanțare necesare derulării proiectelor.
„Dat fiind faptul că Regiunea Nord-Est are în continuare de recuperat decalaje economice importante, vă rog să precizați în ce măsură proiectele/finanțările din fonduri nerambursabile 2021-2027 vor fi prioritizate către această regiune”, a mai cerut Ioan Bălan.
Intră acum și în grupul de