Cum a ajuns Gheorghe Flutur șef și peste „ciuma roșie”


Intră acum și în grupul de

Lui Gheorghe Flutur i-a ieșit manevra politică și de această dată. În ultima ședință a CJ Suceava le-a spus consilierilor județeni PSD că așteaptă ca decizia coaliției să fie pentru alegeri europarlamentare comasate cu cele locale, ceea ce s-a întâmplat, ba, mai mult, au decis să comaseze PSD cu PNL pe aceeași listă la europarlamentare.

De acum, Gheorghe Flutur este „de facto” liderul județean al Alianței PSD-PNL, deci șef și peste PSD, despre care spunea că e „ciuma roșie” și, probabil, va trebui să-și atârne și el plăcuța suedeză.

Flutur nu este la prima colaborare cu PSD. Singura diferență este că președinții PSD s-au schimbat, în timp ce Flutur a rămas președinte, dar a schimbat partidele. În 2009, pentru ca Traian Băsescu să-și asigure realegerea, PSD și PDL au făcut marea coaliție din care s-a ales praful câteva luni mai târziu. Atunci, Flutur stătea la aceeași masă cu Gavril Mîrza, pe care tocmai ce-l scosese din Palatul Administrativ, odată cu „șobolanii roșii” în urma alegerilor locale din 2008.

Coabitarea a fost scurtă, partidul lui Flutur de la acea vreme reușind să scape de PSD de la guvernare chiar înaintea alegerilor prezidențiale câștigate la limită de Traian Băsescu.

După doar trei ani, PSD și PNL s-au unit în USL pentru a lupta împotriva lui Traian Băsescu și PDL, iar la Suceava împotriva lui Gheorghe Flutur care a pierdut atunci alegerile pentru șefia CJ Suceava.

PSD și PNL n-au rezistat foarte mult la guvernare împreună, iar imediat după alegerile europarlamentare din 2014, PNL s-a unit cu fostul dușman, PDL, pentru a înființa „Marele PNL” care să lupte cu PSD și  care a reușit să aducă la Cotroceni de două ori același președinte, Klaus Iohannis.

Între timp, marele PNL a devenit mic de tot, după guvernările eșuate ale lui Ludovic Orban și Florin Cîțu, doi lideri PNL curtați intens de Gheorghe Flutur la vremea respectivă,  iar din cauză că situația socială după atâta guvernare liberală era în pragul exploziei, a căutat să găsească o nouă cale să scape și a cooptat PSD la guvernare motivând că situația globală e atât de grea încât e nevoie de o mare majoritate parlamentară, moment în care noua lumină a lui Gheorghe Flutur a devenit Nicolae Ciucă.

După ce Marcel Ciolacu a preluat frâiele guvernului, PNL a constatat că de la o zi la alta scade în sondaje, iar PSD nu prea se erodează și a găsit și o explicație pentru cei mulți: extremismul susținut de Putin prin AUR afectează grav democrația. Nu s-au întrebat niciodată de ce lumea este așa de nemulțumită și se îndreaptă spre alte partide dacă ei spun că au guvernat așa de bine.

Și pentru că nu se văd o clipă în opoziție, liberalii au căutat metode prin care să rămână la guvernare și să se realeagă, așa că de data aceasta se folosesc de PSD cu care va candida pe liste comune la europarlamentare chiar dacă sunt din grupuri politice europene diferite, respectiv S&D și PPE. Așa s-a ajuns ca PSD să lupte în campania electorală pentru europarlamentare ca PPE să aibă mai mulți europarlamentari.

Șirul lucrurilor nefirești nu se oprește aici. Coaliția a decis ca alegerile locale să fie cu patru luni mai devreme, fără să estimeze impactul asupra administrației locale ce va fi în degringoladă până la validarea noilor aleși, doar pentru ca PNL să reușească să-și mențină un număr semnificativ de primari care să fie de mare ajutor la alegerile parlamentare din decembrie.

Și alegerile prezidențiale au fost devansate cu trei luni, iar din ceea ce a lăsat să se înțeleagă Marcel Ciolacu, ar fi pentru ca viitorul fost președinte,Klaus Iohannis, să fie numit într-o funcție de reprezentare europeană.

Deci toate măsurile adoptate de PSD par să fie în favoarea PNL, ceea ce înseamnă că la Suceava Gheorghe Flutur va fi din nou sprijinit din PSD pentru a rămâne președinte al CJ Suceava, la fel ca în 2016.

Toate calculele făcute însă de cei din PNL pentru a-și atinge obiectivele sunt însă sub spectrul „lebedei negre” care nu se știe când și de unde apare și pe cine lovește.


Intră acum și în grupul de