Vasile Rîmbu susține parcări gratuite pentru riverani și gratuitate pentru prima oră de parcare pentru accesul cetățenilor în instituții


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației municipale PSD Suceava, Vasile Rîmbu, consideră că actuala modalitate de funcționare a parcărilor cu plată din municipiul Suceava trebuie schimbată și crede că până la amenajarea unor spații de parcare conforme ar trebui ca acestea să fie gratuite.

Vasile Rîmbu a arătat pe pagina sa de socializare că foarte mulți suceveni i-au semnalat costul exagerat al tarifului de parcare în zonele de domiciliu.

În acest sens, președintele PSD Suceava prezintă câteva motive pentru care el consideră că aceste locuri de parcare ar trebui să fie gratuite, cel puțin până când sunt amenajate conform standardelor minime:

Potrivit lui Rîmbu,  plătitorii de taxe și impozite au dreptul la spații de parcare amenajate, în apropierea locuinței, iar Primăria are obligația să asigure o infrastructură adecvată în acest sens.

El consideră că parcările gratuite pentru riverani ar încuraja traficul alternativ (bicicleta, transport în comun etc) și ar contribui la fluidizarea traficului in zona, iar parcările publice sunt astfel decongestionate și pot fi folosite mai eficient.

„Parcarea ar trebui să fie gratuită pentru accesul cetațenilor în instituții, cel puțin pentru prima oră de parcare”, a mai arătat Rîmbu.


Intră acum și în grupul de